VICTORIE DIN POZIȚIA DOMINANTĂ – Știința Baia Mare a câștigat și al treilea meci din campionat, cu Rapid, și se menține lider în Liga I

0
1129

RUGBY – LIGA I. Sâmbătă, 27 aprilie 2024, pe Arena Zimbrilor din Baia Mare, în meci contând pentru etapa a 3-a a Ligii I la rugby, CSM Știinta Baia Mare a câștigat, cu 47-20 (26-0), partida cu CS Rapid București. Meciul, arbitrat la centru de, a opus echipele clasate înaintea etapei pe locurile 1 (Știința) și 5 (Rapid), pornind cu gazdele în postura de favorite certe.

 

Oaspeții au avut un început de campionat dificil, cu confruntări cu Dinamo, Steaua și acum Știința, au două înfrângeri (19-34 la Dinamo și 14-21 cu Steaua, pe teren propriu) și un sigur punct (punct bonus defensiv obținut în meciul cu Steaua). Gazdele în schimb au un debut favorabil de campionat, impunându-se cu punct bonus ofensiv în ambele partide disputate (38-7 acasă cu U. Cluj și 34-20 în deplasare cu campioana Dinamo).

 

Cu tot fair-play-ul din ogradă, singura problemă care se punea era diferența de scor cu care va câștiga vicecampioana Știința, deși rapidiștii au făcut un joc bun cu Steaua, cedând în ultimul minut, la un eseu cu transformare diferență (dar Steaua nu mai e ce a fost în ediția precedentă, fiind a doar a 4-a favorită la titlu).

 

Antrenorul Eugen Apjok a început partida cu următorul 15: 1. James Scott, 2. Levan Papidze, 3. Revazi Dugladze, 4. Nugzar Gelashvili, 5. Ștefan Iancu, 6. Florian Roșu, 7. Alexandru Alexe (cpt.), 8. Beka Bitsadze, 9. Alexandru Țiglă, 10. Alexandru Mureșan, 11. Taliauli Sikuea, 12. Sione Fakaosilea, 25. Jason Tomane, 26. Mihai Lămboiu, 15. Kefentse Mahlo. Aceeași echipă ca și în meciul precedent, cu campioana Dinamo (Apjok pare și el adeptul superstiției „Echipa câștigătoare nu se schimbă”). Greutatea grămezilor, relativ egală (Știința vs. Rapid): 846 kg vs. 856 kg.

 

Prima repriză a fost dominată copios de băimăreni, rapidiștii nereușind să marcheze vreun punct, la fel ca Dinamo în repriza a doua din etapa precedentă. Știința a încheiat repriza cu 26-0, marcând 4 eseuri prin Taliauli Sikuea, Florian Roșu, Mihai Lămboiu și Levan Papidze (3 fiind transformate de Mihai Mureșan).

 

În repriza a doua, cu motorul torcând la ralanti, băimărenii au forțat exact cât a fost nevoie pentru a se impune, adică până la jumătatea reprizei, în min. 60, când aveau deja 47-6. Știința a mai marcat 3 eseuri prin Mihai Dico, Robert Hîncu și Taliauli Sikuea, toate transformate de Mihai Mureșan, iar rapidiștii s-au mulțumit cu două eseuri reușite de centrul Tangimana Fonovai și aripa Ștefan Nedelcu (ambele transformate de Marian Ispir) și două lovituri de pedeapsă prin același Marian Ispir. Scorul reprizei: 21-20.

 

Sigur, Știința Baia Mare și-a îndeplinit și obiectivul, de a câștiga punctul bonus ofensiv, deși înaintea meciului, antrenorul rapidiștilor, Stelian Burcea, declara că Rapid nu vine să se predea la Baia Mare, deși joacă cu cea mai în formă echipă a momentului.

 

Scor final: 47-20. În această partidă, băimărenii au marcat 7 eseuri (6 transformate), iar rapidiștii 2 eseuri (ambele transformate) și 2 lovituri de pedeapsă. Mijlocașul la grămadă Alexandru Țiglă (Știința Baia Mare) a fost desemnat Omul meciului.

 

În urma victoriei, Știința Baia Mare își păstrează locul 1 în clasamentul Ligii naționale. Iată rezultatele complete ale etapei și clasamentul după primele 3 etape:

Știința Baia Mare – Rapid: 47-20;

• USV Timișoara – Dinamo: 27-29;

• Steaua – U. Cluj: 38-20.

 

CLASAMENT
LOC ECHIPA MECIURI PUNCTAJ ESAVERAJ
1. Știința Baia Mare 3 14 pct +72
2. USV Timișoara 3 10 pct +43
3. Dinamo București 3 9 pct +3
4. Steaua București 3 8 pct +15
5. Rapid București 3 1 pct -49
6. U. Cluj 3 0 pct -84

În etapa următoare, Știința joacă tot la Baia Mare, în 11 mai, de la ora 13.00, cu SCM USV Timișoara (locul 2). Meciul este televizat de TVR Sport.

 

* Foto: @Alin Boțioc, @FRR

 

Andrei TUDORAN



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here