SĂ-I PROSTIM PE PROȘTI – Cum atunci când cumperi mai mult plătești mai mult decât când cumperi mai puțin: studiu de caz, Ulmeni, construirea unei piste de biciclete

3
2407
Lucian Morar, primarul orașului Ulmeni

AFACEREA PISTA DE BICICLETE, STUDIU DE CAZ: ULMENI. Una din regulile (firești) ale achizițiilor este că prețul unui produs/serviciu scade proporțional cu dimensiunea/cantitatea achiziționată. Mai simplu spus, cu cât cumperi mai mult, cu atât suma plătită/produs este mai mică (știți, diferența dintre en gros și en detail). Această scriere vă prezintă contrariul. Nu pentru a-i arăta cu degetul pe nepricepuții la negoț, ci pentru că plata se face din bani publici. Ulmeni, pista de biciclete.

 

Două mere, două pere, ce se cere?

 

… păi, se cere una bucată pistă de biciclete. Știți cu toții, o pistă de biciclete, dacă nu-i construită pe Marte, sau transoceanic, nu-i mare șmecherie. Lucrare simplă: dacă ești constructor cinstit, faci un șănțuleț de fundație, pui adaosul (nisip, pietriș), torni asfalt, facturezi, încasezi, end of story.

 

Ca și foarte multe sate și orășele și municipii din țara aceasta ai cărei guvernanți n-au observat că 40,8% dintre români nu sunt racordați la sistemele de canalizare menajeră și în al 23-lea an din mileniul III încă folosesc medievalele buzi de lemn din fundu’ curții, au considerat o prioritate să ofere bani pentru construirea de piste de biciclete. O prioritizare demnă de orice deținător de neuron unic, singuratic, lipsit de orice posibilitate de sinapsare.

 

În multe dintre aceste contracte simpliste se jefuiește la rupere, cele mai multe lucrări fiind mult supraevaluate. 2mnews a arătat într-o investigație publicată în iulie 2023 diferențele uriașe de prețuri dintre UAT-uri (dacă aveți nervii tari și ați finalizat împachetarea sarmalelor, aveți detalii AICI).

 

În fine, s-au dat bani pentru piste de biciclete, s-au luat bani pentru piste de biciclete. Fiecare cât a apucat, c-a fost pe principiul Primul venit, primul servit. A luat și Ulmeniul, orășel vlăguit cu alură de comună mai măricică, păstorită de-o eternitate și ceva (din 2008) de edilul Lucian Ioan Titus Morar (foto mic stânga, fost la PNȚCD, fost la UNPR, fost la PMP, acum la PSD, miruit secretar general al filialei județene).

 

Deci, se face și la Ulmeni pistă de biciclete. Practic, două piste, pentru că se fac două tronsoane, acestea totalizând fix 5.582 metri. Una începe din Ulmeni, de la capătul străzii Depozitelor și se termină în Arduzel (sat aparținător), aproape de bifurcația străzilor Sub Vii și Mânăului. Acest tronson are 2.360 metri. A doua pistă începe din Mânău (sat aparținător), din DJ 182B, și ajunge până în Arduzel, în apropierea podețului de pe strada Mânăului. Acest tronson are 3.222 metri. Aritmetică, total: 5.582 metri (QED). Lățimea pistelor, 3 metri (cu două sensuri de mers).

 

Două mere, două pere, ce se dă?

 

… păi se dau bani. Câți bani? În cazul pistei de 5,58 kilometri de la Ulmeni se dau… peste 6 milioane de lei (exact: 6.199.396,06 lei, sumă care include TVA). Repetăm pentru cei din ultima bancă de pe strada 1 Mai din Baia Mare: nu se construiește o autostradă, o pistă de decolare-aterizare, ci una de biciclete. Cu peste 1 milion de lei/kilometru. Sau, mai simplu, cu 1.110 lei/metru. Pe fiecare metru.

 

Practic, conform monitorizării 2mnews, în Ulmeni se construiește cea mai scumpă pistă de biciclete din Maramureș, un județ oricum jefuit la lumina zilei, unde aceste piste de biciclete se construiesc cu sume cuprinse 460 de lei și 1.000 lei/metru, în condițiile în care în lumea responsabilă (Timiș, de exemplu), un metru de pistă de biciclete costă sub 400 de lei.

 

Prin această valoare, Ulmeniul lui Morar a detronat Șomcuta Mare a lui Buda (tot edil PSD), unde era până acum cea mai scumpă pistă de biciclete din județ, licitată la 1.064 lei/metru (acolo se vrea 14,45 km de pistă de biciclete cu 15,37 milioane de lei).

Ce-ar fi dacă…

 

… n-am exagera, de exemplu. Dacă n-am exagera, am putea construi o pistă de biciclete (o utilitate extrem-extrem de redusă, un fel de tichie de mărgăritar pe capul chelului) cu 461 lei/metru. Cu atât construiește firma Nord Antreprenor o pistă de biciclete în Săcălășeni (tot un sat din Maramureș).

 

Dacă vă gândiți că diferența de preț e generată de data contractării, sunteți în eroare: contractul de la Săcălășeni a fost încheiat la 7 decembrie 2023, deci are incluse fix-fix aceleași costuri ca și contractul introdus la licitație de Primăria Ulmeni.

 

… cam atât am vrut să vă spun (și, iată, mă surprind făcând-o): că la Ulmeni se construiește cea mai scumpă pistă de biciclete din județul Maramureș, poate chiar din România. Cu canalizarea menajeră e tot așa… Las’, bă, să se relaxeze lumea, se plimbă cu bicicleta între Mânău și Arduzel, frumi, mai uită de necazuri, să ne „simtem” bine. E scump? Ce dacă-i scump, distracția costă pretututindeni.

 

Aaa, banii vin din Planul Național de Redresare și Reziliență (dac-ar ști europenii ce face noi cu banii lor…). Da’ dă-i încolo de bani, vorba lui Bulă: Banii nu-s o sumă!

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

3 COMENTARII

  1. Prețul pare mare dar e justificat , costurile cu transportul materialelor fiind ridicat , nisipul se aduce din Vama Veche , pietrișul de pe Piatra Craiului , iar asfaltul e adus din București din ăla bun de autostradă , rezistent

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here