EȘEC TOTAL – Se mai alocă încă 1 milion de euro din banii Maramureșului pentru depozitul de deșeuri Fărcașa și finalizarea este împinsă în anul… 2022

1
2139

EXCLUSIV. Dacă mai era nevoie de o dovadă a incapacității șefilor administrației județului Maramureș de a gestiona proiectul SMID (Sistem de Management Integrat al Deșeurilor) o prezentăm public acum. SMID se va finaliza în anul… 2022. Atunci, se vor împlini 16 ani.

 

Copiii care s-au născut în anul demarării proiectului își pot lua permisul de conducere pentru maşini de capacitate mică. În cei 16 ani, SMID, proiectul Consiliului Județean (CJ) Maramureș (la șefia cărei instituții s-au perindat: Marinel Kovacs – PNL, Mircea Man – PD, Zamfir Flore Ciceu – PC, Gabriel Valer Zetea – PSD) s-a gonflat financiar ca o gogoașă, de la 64 de milioane de euro la peste 80 de milioane de euro. O nimica-toată, 16 de milioane de euro. Nimeni nu zice nimic…

 

O gaură enormă în bugetul Maramureșului

 

Proiectul SMID Maramureș a fost demarat în anul 2006, iar investiția fizică de la Fărcașa (din satul Sârbi, unde se edifică Centrul de Management Integrat al Deșeurilor – CMID -, care este inima sistemului) a fost inițiată în anul 2010. Proiectul trebuia finalizat în 2015 cu o sumă impresionantă: 64 de milioane de euro. S-a dovedit insuficientă. Suma a crescut în timp, ajungând acum la peste 80 de milioane de euro. O creștere de 25%! Nimeni nu zice nimic…

 

Suntem în anul 2020, la 5 ani de când proiectul trebuia finalizat, dar acesta este în impas demult, dealurile pe care a fost amplasat CMID alunecă la vale deși s-au cheltuit cu peste 16 de milioane de euro mai mult decât în faza inițială, acum nota de plată ajungând la peste 80 de milioane de euro.

 

Din când în când, pesedistul Gabriel Valer Zetea, acum șeful Consiliului Județean (CJ) Maramureș, se pozează pe dealurile Sârbilor, cu mină gânditoare și aparent preocupată, și recită public poezia proletară “Terminăm imediat, uraaa!”. De crezut, nu-l mai crede nimeni, dar el perseverează.

 

Ultima dată a perserverat în 1 aprilie 2020, când a recitat poezia cu greaua moștenire, spunând că “sunt în plină desfășurare lucrările de asigurare a amplasamentului pe care s-a construit CMID Sârbi-Fărcaşa”, unde, „în cel mai scurt timp, se execută ancorele de mare adâncime, iar lucrările de finalizare a lucrărilor, conform prevederilor contractuale, este 30 iunie 2020 și ne vom încadra în această dată”. Nimic despre bani…

 

Se mai livrează 1 milion de euro!

 

Astăzi este 8 aprilie, la doar o săptămână de la elucubrația pesedistului Zetea, și CJ Maramureș votează “majorarea valorii investiției (n.red., CMID Sârbi-Fărcașa) de la 75.637.773,20 lei fără TVA la 80.175.034,86 lei fără TVA şi a duratei de execuție de la 50 luni la 84 de luni”. Adică, la purcoiul de bani pe care l-a îngurgitat ca un burete acest proiect, se mai livrează peste 1 milion de euro.

 

O nimica toată, pentru Zetea a învățat poezia de la prietenul conjunctural de peste drum (primarul Cherecheș): banii nu sunt o problemă. A livrat sloganul ăsta când era vorba de achiziția aparatelor de testare pentru coronavirus (promițând că aglomerează 3 echipamente în același loc, Maramureșul istoric – în Vișeu de Sus, Sighetu Marmației și Borșa, că doar banii nu sunt o problemă, mai ales când nu-s ai tăi, ci ai județului), l-a livrat și acum.

 

“Trebuie majorată finanțarea proiectului” CMID Sârbi-Fărcașa (a nimeni-nu-mai-numără-câta-oară), susține Zetea, cu aproape 5,4 milioane de lei (exact: 5.399.341,38 lei, sumă care cuprinde TVA), pentru lucrările de stabilitate a terenului. Asta în baza unui raport tehnic de acceptare a modificării emis de supervizorul angajat (firma Konsent SA).

 

Nu s-a zis nimic de studiul plătit scump, tot din banii județului, în vreo trei (!) tranșe (total câteva bune sute de mii de lei), către Dan Păunescu (șeful catedrei de Construcții hidrotehnice și alimentări cu apă și canalizări la Facultatea de Hidretehnică a Universității Tehnice de Construcții București – care susținea că colaborează în acest proiect cu firma Tehnoconsult Constanța), care prevedea un cost de 12 milioane de lei pentru punerea în siguranță a terenului. Acum supervizorul vine și spune prețul e aiuristic și că trebuie bani mai mulți. Mai mulți nu cu 1 leu, 10 lei, ci cu 5,4 milioane de lei. Adică cu 45%! Dacă vrem să fie bine și să nu fie rău.

 

 

În consecință, ne mai scobim prin pușculița județului, prin creditele bancare cu care au îndatorat județul, și plătim. 5,4 milioane de lei. În acest moment, valoarea scriptică exclusiv a CMID Sârbi-Fărcașa este de… aproape 100 de milioane de lei (exact: 98.584.712,15 lei, sumă care conține TVA).

 

Surse 2mnews informate au precizat că soluția tehnică prevede (la nivel explicativ simplificat) îngroparea în sol a unor cadre metalice rezistente, în secțiune dreptunghiulară, în interiorul cărora se montează cabluri de oțel care se întind, sperându-se că astfel se va obține stabilizarea solului. Surse universitare de specialitate consultate de 2mnews au precizat că soluția nu va funcționa, fiind „o glumă, fără acoperire în realitatea din teren”.

 

Vă reamintim că lucrările la CMID Sârbi-Fărcașa au început în 17 iulie 2015 (atunci s-a semnat contractul dintre CJ Maramureș și sereleul din Botoșani Victor Construct, acum în insolvență, și secondantul Antrepriza de Montaj și Instalații SA Baia Mare). În august 2018, CJ Maramureș reziliază contractul cu Victor Construct (speța e pe rolul instanțelor de judecată, firma din Botoșani cerând daune de la CJ Maramureș de peste 24 de milioane de lei!).

 

Timpul se scurge, la Sârbi nu se mai muncește NIMIC, iar în 6 iunie 2019 este semnat contractul de execuție al restului de lucrări, cu sereleul Conteh Barengott. Mai trece o lună în care nu se întâmplă NIMIC și în 8 iulie 2019 se acordă autorizația de construire. Termenul de valabilitate al acesteia este până în 8 iulie… 2022 (așa că durata de realizare a investiției trebuie majorată de CJ Maramureș de la 50 de luni la 84 de luni).

 

Depozitul de la Sârbi-Fărcașa

 

La Sârbi-Fărcașa se prevede construirea pe o suprafață de 11,8 hectare, a unui depozit ecologic de deşeuri conform normelor UE, compus din 4 celule, având capacitate totală de stocare a deșeurilor de aproape 2 milioane de metri cubi. Celulele de depozitare a deșeurilor sunt prevăzute cu sisteme de colectare, transport şi tratare levigat şi a apelor uzate, precum și a biogazului.

 

Pe suprafața depozitului sunt prevăzute diferite clădiri și utilități (clădirea administrativă, garaj, atelier auto, control acces, pod basculă, staţie spălare autovehicule, staţie de alimentare cu combustibil, sistem de monitorizare a factorilor de mediu, sistem de colectare a apei pluviale, reţele apă, electrice, sanitare și termice).

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

1 COMENTARIU

  1. In toata Europa acest tip de gestionare a deseurilor este perimat.Chinezii fac un spital de 1000 de paturi in 7 zile noi in Maramures nu putem face o groapa ecologica cu bani europeni in 17 ani.Expertul in minciuni Zetea a mai dat dovada talentului sau si in acest caz de curand.In data de 01.04.2020 spunea ca situatia e roza si ca in urma eforturilor sale investitia se va finaliza la 30.06.2020.In doar 7 zile totul se modifica major intr-un timp incredibil de scurt si in baza unui studiu sau a unui document elaborat de megasexperti pe care nimeni nu l-a vazut si de care nimeni nu a auzit.Brusc ,,chefuitorul din Seini,,ne spune in 08.04.2020 ca mai trebuie sa cheltuim 1 milion de euro(!) si termenul de finalizare se prelungeste pana in 2022.Cand ne-a mintit ca la nunta in 1 sau in 8 aprilie?Propun sa i se ia manutzele de pe bani urgent si procuratura din Cluj sa opreasca jaful, urgent.Ca ai nostri de la DNA -Baia Mare au toti diplome de la ,,Valorile Maramuresului,,Referitor la autocamioanele IVECO cumparate pe proiect si parcate la Aeroport si la Somcuta Mare din 2015,va rog sa i le dati in administrare lui Johnny Moldovan ca el se pricepe la TIR-uri dupa stagiul de pregatire din Germania.Mai ales la prelatele lor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here