PREVENȚIE – Începând de astăzi, la intrarea în Spitalul Județean de Urgență Baia Mare și la UPU au intrat în funcțiune corturi pentru triaj

0
1184

TRIAJ – CORONAVIRUS. Începând de marți, 17 martie 2020, atât la intrarea în Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare, cât și la Unitarea de Primire Urgențe (UPU) a unității spitalicești au intrat în funcțiune trei corturi pentru triaj, de la ISU Maramureș, măsura fiind necesară în contextul pandemiei cu COVID-19 pentru protejarea pacienților și a personalului medical.

 

Scopul măsurii este de a departaja bolnavii suspecți de îmbolnăvire cu COVID-19 de cei care ajung la spital fără a prezenta această patologie. Corturile pentru triajul pacienților sunt amplasate la intarea principală (pentru cei care merg la Ambulatoriul Integrat sau laboratoare (pentru explorări funcționale, analize medicale, radiologie etc.) și la UPU (două corturi, pentru pacienții și pentru cei programați pentru internare de zi).

 

La UPU, procedura a fost explicată de dr. Dan Roman, medic șef UPU-SMURD: Fiecare persoană va intra mai întâi în cortul 1, unde va avea loc o primă evaluare (măsurare temperatură, anchetarea cazului) cu scopul de a identifica persoanele suspecte de îmbolnăvire cu COVID – 19. De aici, în funcție de încadrarea în patologie, fluxul pacienților se va departaja. Persoanele care nu sunt suspecte de COVID-19, vor fi direcționate către specialitățile aferente patologiei, în timp ce persoanele suspecte de îmbolnăvire cu COVID-19 vor intra în cortul 2, unde se vor efectua celelalte etape specifice procedurii de identificare și raportare a cazurilor suspecte, în funcție de rezultatul acestora urmând fie să fie direcționați către Spitalul de Boli Infecțioase, fie să fie duși în camere de izolare din cadrul UPU (în cazul stărilor foarte grave care necesită intervenție imediată și nu permite direcționarea către alt spital)”.

 

Practic, UPU Baia Mare se împarte în trei secțiuni: triajul, zona de izolare și camerele de urgențe.

 

2mnews



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here