NOU PROIECT IMOBILIAR – Fosta piață agroalimentară Sălăjanca va fi desființată și se va construi un bloc cu 7 etaje

6
8083

RECONVERSIE. În Baia Mare, pe Bulevardul Republicii nr. 34 A, în zona unde acum este amplasată Piața agroalimentară Sălăjanca, proprietarul terenului și al edificiilor, firma Sălăjanca SRL, controlată scriptic de Emil Selejan, va începe, într-o perioadă estimată la un an, timp necesar obținerii autorizațiilor, acordurilor și avizelor necesare, edificarea unui bloc cu 7 etaje și 82 de apartamente. În zonă a mai demarat în acest an o construcție a unui bloc cu 3 etaje, care are termen de finalizare la 31 decembrie  2023.

 

Proiectul imobiliar, care vizează demolarea halei și a 6 dintre boxe (unde acum comercianați care au contracte de închiriere vând haine, aparatură electrocasnică etc.), eliberând un teren de aproape 5.000 mp, și construirea unui bloc cu regim de înălțime D+P+6E+E retras, va fi finanțat din surse proprii și credit bancar. La demisol sunt prevăzute spații tehnice și o parcare cu 32 de locuri pentru autoturisme și 82 de locuri pentru mopede/biciclete, la parter vor fi organizate 3 spații comerciale, iar în exterior va fi amenajată o parcare pentru 101 autoturisme, trotuare, spații verzi.

 

Conform proiectului, realizat de Archor Studio (controlat de arhitectul Horia Brânzei) – firmă care a mai proiectat, printre altele, sediul Primăriei Sarasău, Cabana Montana de la Mogoșa, sediul QuickMobile, sediul Pop France -, vor fi câte 12 apartamente la primele 6 etaje și 10 apartamente la etajul 7 (care este etaj retras), cu dimensiuni cuprinse între 40 mp și peste 80 mp. Înălțimea maximă a construcției este de 28 de metri. Proiectul este în perioada de pre-execuție (obținerea avizelor, autorizațiilor, acordurilor) și va demara, așa cum au precizat proprietarii, nu mai devreme de un an.

 

Firma Sălăjeanca aparține soților Emil și Dinuca Selejan (este fosta președinte al Organizației de femei PDL, ulterior cochetând și cu alte partide politice, de două ori consilier municipal în Baia Mare).

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

6 COMENTARII

  1. La un numar de 82 de apartamente, nu e cam putin 32 de locuri de parcare?
    Intr-un bloc nou, se muta oameni cu posibilitati care vor detine cel putin un autoturism, unde vor parca restul de 50 de masini de la numarul 34 A?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here