INAUGURARE – Primul showroom deschis în Maramureș de producătorul român de mobilă Casa Rusu: investiție de o jumătate de milion de euro

0
2000

INVESTIȚIE. Producătorul român de mobiler Casa Rusu a inaugurat vineri, 29 noiembrie 2019, primul magazin de mobilă și articole pentru casă pe care îl deschide în județul Maramureș. Noul magazin, care ocupă un spațiu generos, de aproape 2.000 de metri pătrați, este situat în Baia Mare, pe Bulevardul București nr. 144, la etajul I al Complexului Comercial Aushopping (fostul Auchan), și a necesitat o investiție importantă, cifrată la aproximativ 500.000 de euro, conform precizării lui Marius Raia, director general Casa Rusu.

 

„Este cel de-al patrulea showroom pe care îl deschide Casa Rusu în acest an și al 19-lea al grupului. Ne-am dorit foarte mult să fim prezenți în orașul dumneavoastră cu acest concept modern, pentru că astăzi inaugurăm mai mult decât un magazin, inaugurăm un centru de servicii: în showroomul Casa Rusu din Baia Mare, pe lângă produsele de mobilier și pentru casă de calitate superioară, oferim prin profesioniștii noștri consultanță, proiectare personalizată, în conformitate cu doleanțele clientului, și servicii de finanțare imediată”, a declarat Marius Raia (foto mic stânga).

 

Gama variată de produse – formată din colecții moderne, inedite și practice de mobilier, decorațiuni sau tapițerii – este însoțită la acest început al showroomului din Baia Mare de cadouri, surprize, premii și prețuri atractive (cu reduceri de preț de până la 50%). În perioada 29 noiembrie – 15 decembrie, cumpărătorii care achiziționează mobilier Casa Rusu în valoare de minimum 1.500 lei participă la o tombolă ale cărei premii constau în trei vouchere în valoare de 3.000 de lei, 2.000 de lei și 1.000 de lei.

 

„Extinderea companiei în Baia Mare a venit natural. A fost un pas pe care l-am dorit și l-am gândit de foarte multă vreme, știind că oamenii de aici sunt nerăbdători să ne viziteze, iar noi abia așteptăm să îi cunoaștem! Vrem să simtă experiența de acasă pe care noi o oferim în fiecare magazin Casa Rusu din țară și care este prezentă și aici, în Baia Mare. Scopul nostru este acela de a crea mobilier pe stilul românilor și sperăm să ne atingem acest obiectiv și aici”, a comunicat Cristian Rusu, CEO al companiei Rus-Savitar, unul dintre cei mai mari producători și dealeri de mobilier din PAL și tapițerii din țară.

 

Producătorul român de mobilier deține cea mai modernă linie tehnologică din sud-estul Europei, în localitatea Dudeștii Noi, la 15 kilometri de Timișoara, clădind în timp o capacitate foarte mare de producție (acolo se produce o treime din cantitatea de PAL din România, adică 2 milioane de metri pătrați).

 

În fabricile Rus-Savitar, în care lucrează peste 1.500 de angajați, se produc peste 30.000 de seturi de mobilier pe lună, iar Marius Raia, director general Casa Rusu, a estimat că în 2019 grupul va încheia anul financiar cu un plus de 13-15% comparativ cu anul trecut.

 

 

Cătălin VISCHI

 



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here