DEVOALARE – Din cauza datoriilor imense ale Primăriei Baia Mare către Drusal, acesta a notificat că din 1 iunie sistează sau reduce serviciul de salubritate în municipiu

11
10377

DATORII LA SALUBRITATE. Din cauza faptului că Primăria Baia Mare, din ordinul primarului Cătălin Cherecheș, refuză, ilegal și abuziv, să primească și să înregistreze corespondența (inclusiv facturile) de la operatorul de salubritate Drusal SA – aveți detalii AICI -, aceasta a apelat la un executor judecătoresc (SCPEJ Morari și Asociații) pentru a trimite o notificare de plată a datoriilor imense cauzate de neplata serviciului. Respectiva notificare a fost înregistrată în 10 mai 2022 și își va produce efectele începând din 1 iunie 2022.

 

În consecință, Drusal a înștiințat Asociația de Dezvoltare pentru Gestionarea Integrată a Deșeurilor Menajere Maramureș (cunoscută sub denumirea simplificată ADI Deșeuri) să transmită o nouă notificare Primăriei Baia Mare (din cauza situației prezentate mai sus), prin care înștiințează autoritatea publică din Baia Mare că dacă nu achită în întregime debitul restant prezentat în notificarea de plată transmisă prin executorul judecătoresc, începând din 1 iunie 2022 va suspenda sau limita activitatea serviciului de salubrizare pe raza municipiului reședință de județ.

 

În acest moment, surse informate și implicate au precizat pentru 2mnewsPrimăria Baia Mare are datorii de 13 milioane de lei, din care 10 milioane de lei sunt creanțe mai vechi de 90 de zile (3 milioane de lei din aceste creanțe sunt penalități de întârziere, pentru că Primăria Baia Mare e rău-platnic și refuză să-și plătească serviciile, deși a încasat taxa de salubritate de la cetățeni).

 

În martie 2022, Primăria Baia Mare avea datorii cumulate (facturi neplătite) de 24,5 milioane de lei față de operatorul de salubritate Drusal SA. Toate sumele recuperate până acum de operatorul de salubritate au fost prin executorul judecătoresc pentru că primarul Cherecheș nu a plătit nimic de bună-voie. Toate aceste datorii generează, zi de zi, penalități.

 

O explicație pentru înaintarea notificării către ADI Deșeuri (în afara celei privind ordinul abuziv al primarului Cherecheș de a nu mai primi corespondața Drusal): Baia Mare este membru în ADI Deșeuri, asociație formată din cele 76 unități administrativ teritoriale (orașe și comune) ale județului Maramureș și din Consiliul Județean Maramureș, prezidată de Ionel Bogdan (președintele CJ Maramureș) și condusă administrativ de Romeo Dobocan (director executiv).

 

Vă reamintim că la finalul anului trecut / începutul acestui an (perioada 15 decembrie 2021 – 8 ianuarie 2022), operatorul de salubritate Drusal a sistat ridicarea gunoiului menajer în Baia Mare din cauza refuzului Primăriei controlate de edilul Cătălin Cherecheș de a-i plăti serviciile. Primarul Cherecheș a plecat să-și petreacă sărbătorile de iarnă în străinătate, lăsând orașul îngropat în gunoaie, jeg, șobolani și mirosuri pestilențiale, nu înainte de a livra unei firme de casă un contract pentru ornarea cu luminițe kitchoase a urbei (în urma unei licitații al cărei câștigător l-am anticipat public cu… 11 luni înainte! – aveți detalii AICI).

 

Așadar, ca un gospodar adevărat, edilul a plătit (din banii orașului) circa 3 milioane de lei (sumă care cuprinde TVA) pentru luminițele de Crăciun, într-un oraș îngropat în gunoaie. La întoarcerea din străinătate, a ordonat serviciului din primărie care plantează panseluțe și câtorva firme private să colecteze gunoiul și să-l arunce, ilegal, pe malul râului Săsar, fapt pentru care Primăria a fost amendată de Garda de Mediu și de Apele Române cu 90.000 lei, bani pe care i-a plătit, evident, din banii orașului, fără să fie sancționat în vreun fel de instituțiile abilitate în acest sens.

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

11 COMENTARII

  1. Eu o sa mobilizez lumea sa duca gunoiul la mamuca primarului acasa pana nu se vor vedea cele doua vile.Apropo una nu s a platit integral.

  2. Problema majoră este ca au venit caldurile ,va fi un miros urăt in tot orașul plus un mare focar de imbolnavire !!!
    Babele care au votat acest infractor ar trebuii să facă curat in locul lui ,da da !

  3. Și în plus,de la 01.06 2022 se va și scumpi gunoiul.Un oraș prosper,in care investitorii se înghesuie să vina,plin de investiții care mai de care mai spre folosul oamenilor.Orasul campionilor cum zicea cândva mărețul primar.Praful alb îl face să viseze frumos.

  4. sunt convins ca la Viena a invatat Chereches sa faca manevrele astea – apropo de Viena, orasul unde s-a ‘educat’, sa fure, sa ia spaga, sa minta, sa injure si probabil orasul unde a inceput sa o ia pe ulei – acolo daca facea ce a facut in Baia Mare cu gunoiul, in primul rand ii sareau cetatenii in cap si-l zvanturau pe dl. Goe de nu se vedea si in al doilea rand il saltau baietii de la institutiile abilitate si-l scuturau de atata grandomanie falsa, de cultul zeului de care sufera, si-l puneau sa curete orasul si sa – si duca gunoiul acasa, la propriu si la figurat … sa ne fie rusine, ca alegem astfel de specimene, ca avem o educatie atat de precara incat nu putem sa facem fata unei media corupte si aservite, ca credem tot ce ni se spune, fara nici macar sa ne informam, sa ne fie rusine ca alegem un astfel de specimen care vorba aia da 3 milioane lei pe luminite si lasa gunoiul pe strazi cu lunile ….daca eram oameni civilizati, educati, in prima luna luam primaria cu asalt, ii trageam un picior in fund lui si mamicutei si ii trimiteam la azil si la dezintoxicare….

    • Un (…) ,ce să-i faci. Asta e omul acesta. Și printre altele nici de groapa de gunoi nu s-a ocupat, a lăsat-o așa să se vadă la intrarea în Baia Mare ce (…) și (…) este. – Comentariu moderat pentru expresii excesive.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here