TIR – TALERE SPORTIG. În acest weekend (2-3 septembrie 2023), în Poligonul de tir sportiv din Tăuții de Sus (localizat pe strada Mesteacănului nr. 167), va avea loc Finala Campionatului Național de Tir / Talere Sporting, organizată sub egida Ferderației Naționale de Tir Sportiv, de Clubul Sportiv Ypsilon Baia Mare (până acum s-au desfășurat 5 etape ale campionatului național, la Luduș și Lugoj – câte două – și București).
În România, competiția este dominată autoritar de sătmăreanul Horațiu Bonea (sportiv al clubului CSA Steaua București), campion național în ultimii 10 ani consecutivi. La ediția din acest an a Finalei Campionatului Național, din cei 53 de competitori (la toate categoriile de performanță și vârstă), 6 sunt sportivi maramureșeni (printre care, la Categoria Veternai, fostul campion mondial Attila Ciorba – acum în vârstă de 63 de ani).
Petky Gyula, reprezentatul clubului organizator, a precizat pentru 2mnews că Poligonul de la Tăuții de Sus a fost recent dotat cu încă 10 aruncătoare de talere, completându-le pe cele 11 pe care le avea, și astfel îndeplinește criterii FRTS pentru a organiza competiții. Obiectivul a fost posibil și datorită unei alocări financiare de 75.000 lei din bugetul județean.
Andrei TUDORAN
ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.