PREVIZIBIL – Minaur Baia Mare a pierdut la o diferență uriașă semifinala Cupei României cu campioana Dinamo și joacă mâine pentru locurile 3-4

0
279

CUPA ROMÂNIEI. Sâmbătă, 14 mai 2022, în Sala Sporturilor din Constanța, în meci contând pentru semifinalele Cupei României la handbal masculin, CS Minaur Baia Mare a pierdut, cu 23-33 (14-21), partida cu campioana României, CS Dinamo București. Subliniere: deși din cauza implicării echipei băimărene în Liga națională, EHF European Cup și Cupa României se prevedea sacrificarea acestei competiții (cea mai puțin importantă din cele trei), băimărenii au deplasat la Constanța “toți cei 18 jucători valizi”, Minaur fiind prima echipă care a reușit în campionat să învingă campioana, cu 29-27, la Baia Mare, în 11 decembrie 2021 (Dinamo a mai pierdut un singur meci, însă când deja era matematic campioană).

 

Meciul, arbitrat de cuplul Ionuț Cazan din Constanța & Gesur Suliman din București, a fost echilibrat în prima parte a reprizei (min. 15, 6-8), apoi Dinamo (de departe cea mai puternică echipă din România) s-a desprins la 3 și apoi 4 goluri (min. 19, 8-12) și pe fondul eliminării lui Vujic, iar repriza s-a încheiat, previzibil, la o diferență-fluviu în favoarea campioanei (Minaur n-a mai înscris niciun gol din min. 27, ratând inclusiv două aruncări de la 7 metri): 7 goluri (14-21).

 

În repriza a doua, meciula semănat mai mult cu un amical de vară, în care Minaur a acceptat diferența de valoare și cea de pe tabelă, majorată treptat la 10 goluri (min. 42, 18-28). Xavi Pascual (care a spus la conferința dinaintea partidei că “Minaur este cea mai bună echipă românească din acest moment, pentru că joacă o finală de cupă europeană” și că acest joc nu este o semifinală, ci finala, acreditând ideea că învingătoarea se va impune și în finala) a rulat întreg lotul, 13 jucători reușind să marcheze în poarta băimărenilor.

 

În ultimele minute asistăm la o sincopă/pauză de gol, timp de 5 minute niciuna dintre echipe nereușind să marcheze (între min. 51-56), diferența de 10 goluri păstrându-se până la final: 23-33. Pentru Minaur au marcat Csepreghi (5 goluri, toate din 7 metri), Buzle (4 goluri), Vujovic și Da Silva Mollino (câte 3 goluri – brazilianul 2 din 7 metri), Căbuț și Nagy (câte 2 goluri), Kotrc, Buguleț, Cip și Vujic (câte 1 gol). De la Dinamo s-au remarcat Ghionea (7 goluri), Racolțea și Negru (câte 4 goluri).

 

Dinamo a serbat cei 74 de ani de existență a clubului (14 mai 1948) printr-o calificare în finala Cupei României, iar Minaur va juca duminică pentru locurile 3-4 (cealaltă semifinală, Dobrogea Sud Constanța – Steaua București se joacă de la ora 15.30).

 

* Foto: @FRH

 

Andrei TUDORAN



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here