LIGA NAȚIONALĂ – HANDBAL FEMININ. Luni, 10 octombrie 2022, în Sala Sporturilor din Mioveni (jud. Argeș), în meci contând pentru etapa a 6-a a Ligii Naţionale de handbal feminin, CS Dacia Mioveni 2012 a învins, cu 29-24 (11-9), CS Minaur Baia Mare. Rezultatul este o surpriză neplăcută pentru handbalul băimărean, înaintea partidei Mioveni ocupând peultimul loc din clasament (13), cu 0 puncte (5 înfrângeri în 5 meciuri), iar Baia Mare, locul 5.
Partida a stat sub semnul echilibrului până în min. 36 (14-14), când gazdele au reușit să se distanțeze cu o serie de 3 goluri consecutive (marcate în doar 2 minute de Krsnik, Nițu și Nicolae – min 38., 17-14), avantaj care a crescut la 4 goluri (min. 43, 20-16) și apoi la 5 goluri (min. 57, 27-22). Meci foarte slab făcut de Minaur, care ar fi trebuit să câștige acest meci, partida dând echipei din Mioveni posibilitatea obținerii primei sale victorii din această ediție a campionatului.
Pentru Minaur au marcat Magda Cazanga (6 goluri), Andreea Popa și Luciana Popescu (câte 5 goluri), Ana Maria Tănasie (4 goluri), Amalia Terciu și Itana Cavlovic (câte 2 goluri). De la gazde s-au remarcat Claudia Constantinescu (8 goluri), Gianina Niţu (5 goluri) și portarul Mădălina Ion (12 parade salvatoare și un 7 metri apărat).
În urma înfrângerii, Minaur ocupă locul 8, coborând în a doua parte a clasamentului cu doar 9 puncte după 6 etape (3 victorii, 3 înfrângeri) și golaveraj negativ. În etapa următoare, a 7-a, Minaur joacă la Baia Mare, miercuri, 19 octombrie, de la ora 17.00, cu vicecampioana națională en-titre CSM București.
* Foto: @CS Dacia Mioveni 2012
Andrei TUDORAN
ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.