ATÂT S-A PUTUT – Minaur a pierdut clar și la Baia Mare cu islandezii de la Valur și este eliminată din EHF European Cup

0
830

SEMIFINALA EHF EUROPEAN CUP. Duminică, 28 aprilie 2024, în Sala Sporturilor „Lascăr Pană” din Baia Mare, în meci retur al semifinalei EHF European Cup la handbal masculin, CS Minaur Baia Mare (România) a pierdut, cu 24-30 (8-17), partida cu Valur (Islanda). Meciul, arbitrat de cuplul croat Ante Mikelic & Petar Paradina, a început de la un avantaj de 8 goluri pentru Valur, avantaj dobândit în meciul tur, de la Reykjavik.

 

O veste proastă: lipsesc Vujic și Cumpănici, coordonatorul/centrul (accidentări mai grave, după ce au fost forțați de subțirimea lotului să evolueze accidentați – recunoaște, cu tristețe, antrenorul Alexandru Sabou). Pe lângă lotul extrem de restrâns numeric, decimat de accidentări și epuizat din cauza jocului pe trei fronturi, Minaur îi trece pe foaia de joc pe Daniel Bera și pe alți tineri mai puțin folosiți în acest sezon (Remus Chiș, Vlad Pop, Lucas Sabou). Practic, din cei 14 jucători de câmp, doar 9 sunt des utilizați. Avem foaia de joc completă mai mult de jenă față de competiție („Cum a ajuns această echipă până în semifinală?” – „Există o explicație: a strâns din dinți și a jucat. Loviți, osteniți, neplătiți la timp, puțini. A strâns din dinți și a jucat, asta a făcut, așa a ajuns până aici”).

 

Din păcate, nici meciul de la Baia Mare nu începe sub bune auspicii pentru Minaur, islandezii, care au intrat mai greu în joc, în min. 5 fiind conduși cu 2-0, după golurile lui Da Silva Mollino și Kozakevych, marchează de 4 ori consecutiv, prin dublele lui Óskarsson și Gíslason, și declanșează Operațiunea Distanțarea, una care în min. 16 ajunge la un îngrijorător -5 (5-10 indică tabela de marcaj).

 

Se intră în ultimele 5 minute ale primei reprize cu scorul 6-12 și în condițiile în care la fiecare gol al Minaurului islandezii marchează de două ori, calificarea pare deja o poveste SF. Cedăm aproape total. Repriza se încheie mai drastic chiar decât la Reykjavik, când islandezii aveau „doar” 4 goluri avans (18-14), acum au mai mult decât dublu: 8-17. E o diferență mai mare decât cea consemnată la finalul meciului tur.

 

Se intră la vestiare, timp să aruncăm un ochi pe datele tehnice: islandezii au tras cu 3 șuturi spre poartă mai multe decât Minaur (20-17), dar au marcat de 17 ori, având doar 3 ratări. Băimărenii n-au băgat în poartă nici jumătate din șuturile trase (au procentaj de eficiență de 47%) și din cele 17 șuturi, doar 12 au fost pe spațiul porții. Trei jucători de la Valur (Finnsson, Óskarsson și Gíslason) au marcat mai multe goluri decât oricare alt jucător de la gazde. Încercăm să găsim ceva la ce am fost mai buni. Nu găsim. Acum, cel mai bun de la Baia Mare a fost… publicul. Sala e plină, generoasă cu sportivii Minaurului.

 

În A’Indoor Sports Hall din Ilioupolis, grecii de la Olympiacos SFP i-a învins detașat pe maghiarii de la FTC Green Collect (39-32) și s-au calificat în finala competiției. O finală pe care în care își va disputa trofeul cu Valur, echipa mai bună și astăzi. Începe repriza a doua. În min. 35, Fotache ia cartonaș roșu. Am mai pierdut un titular al apărării.

 

În primele 15 minute nu se schimbă nimic, dimpotrivă situația se înrăutățește, deși jucătorii Minaurului își doresc. Nu pot. Probabil nu pot fizic, dar în această seară nu pot nici mental. Botea, Da Silva Mollino, Nagy și Kozakevych sunt mai preciși în acest debut de repriză, dar în min. 45 tabela indica 16-24. E diferența de la finalul meciului de la Reykjavik.

 

Orgoliu rănit, Minaur marchează o dublă prin Botea și e 18-24. Stăm mai bine în apărare. Încearcă și tinerii Ardelean și Sabou (primul are un gol marcat, ultimul are deja două – Minaur are viitor, are pepinieră, nu prea știe să o fructifice).

 

Cu 5 minute înaintea finalului, scorul se strânge ușor: 23-28. Dar și antrenorul Óskar Bjarni Óskarsson își rulează lotul, în fond nici măcar victoria nu e amenințată, iar calificarea a fost tranșată în primele 15 minute. Pivotul Finnison (1,90 m, 84 kg) ne toacă mărunt, are deja 9 goluri marcate. Repriza se încheie cu 16-13 pentru Minaur, dar meciul nu se joacă pe reprize: islandezii au câștigat lejer, 24-30 și s-au calificat în finală. Drumul băimărenilor se oprește aici.

 

Pentru Minaur au marcat: Botea (5 goluri), Nagy și Da Silva Mollino (câte 4 goluri), Sabou și Kozakevych (câte 3 goluri), Vujovic și Ardelean (câte 2 goluri), Fotache (1 gol). Portarul Terekhov 6 intervenții salvatoare (procentaj de eficiență 25%). De la oaspeți s-au remarcat Finnison (9 goluri), Óskarsson (4 goluri), Gíslason, Jónsson și Stefánsson (câte 3 goluri).

 

* Foto: @Ovidiu Dragomir via Minaur Baia Mare

 

Andrei TUDORAN



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here