EXCLUSIV – În ultimii 20 de ani, nu s-a îmbunătățit nimic în nivelul de trai al maramureșenilor: de la 76,3% față de media națională, la 74,7%

0
149

ANALIZĂ. Produsul intern brut (PIB) este cea mai utilizată unitate de măsură pentru dimensiunea globală a unei economii, în vreme ce indicatori derivați precum PIB-ul pe cap de locuitor este utilizat ca instrument de comparare a nivelurilor de trai sau de monitorizare procesului de convergență/divergență economică într-o anumită zonă (în acest caz, România).

 

Această scriere a analizat prin metoda raportării comparative evoluția nivelului de trai al maramureșenilor în ultimul deceniu. Analiza a folosit exclusiv date/cifre/procente oficiale, înregistrate de instituțiile abilitate ale statului român (Institutul Național de Statistică, Banca Națională a României și Comisia Națională de Strategie și Prognoză).

 

Concluzia nu este deloc optimistă: în ultimii 20 de ani, nivelul de trai față de media națională a scăzut cu 1,6%. Sigur, PIB-ul pe cap de locuitor a crescut, însă cu mult mai puțin decât a crescut media națională. Mai simplu spus: nivelul de trai al maramureșenilor crescut (ca în toate județele), dar mai puțin decât în majoritatea județelor țării.

 

Cum trăiesc maramureșenii

 

Să prezentăm argumentele concluziei de mai sus, sub formă de cifre, sume și procente. În urmă cu 20 de ani, PIB-ul pe cap de locuitor în județul Maramureș era departe de media națională (76,3%), tot așa (ba chiar mai scăzut cu 1,6%) rămânând și în 2018, diferența față de media națională fiind de 74,7%. Practic, și în 1998 și în 2018, standardul de viață al maramureșenilor era și este mai mic cu un sfert (respectiv cu 25,3%) decât același factor comparativ.

 

În 1998, PIB-ul pe cap de locuitor în județul Maramureș a fost de 1.414 dolari, adică 76,3% din media națională (1.853 dolari), maramureșenii fiind clasați pe locul 33 la nivel național. În 2018, PIB-ul pe cap de locuitor în județul Maramureș a fost de 9.433 de dolari, adică 74,7% din media națională (12.633 dolari), maramureșenii fiind clasați pe locul 21 la nivel național.

 

Creșterea în topul național al bunăstării este nesemnificativă, la fel ca faptul că PIB-ul pe cap de locuitor n-a înregistrat o creștere procentuală (fapt consemnat în ultimii 20 de ani doar în șase județe care au avut o însemnată creștere industrială – Timiș, Cluj, Alba, Sibiu, Prahova și Dolj – și, evident, în capitală – București), demnă de semnalat fiind păstrarea ecartului (distanței) față de media națională.

 

Pentru o mai bună înțelegere: în 1998, economia județului reprezenta 1,81% din totalul național (PIB Maramureș: 754 milioane de dolari, PIB România: 41,75 miliarde de dolari), iar în 2018 aceasta reprezenta 1,77% din ponderea națională (PIB Maramureș: 4,35 miliarde de dolari, PIB România: 246,01 miliarde de dolari), înregistrând o scădere de doar 0,04% din ponderea la PIB-ul național.

 

Concluzia: în ultimii 20 de ani, în linii mari, economia  județului are cam aceeași pondere în economia națională, însă nivelul de trai a locuitorilor județului a scăzut cu 1,6% față de creșterea nivelului de trai al mediei locuitorilor țării.

 

Liviu DAMIAN



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ