VICTORIE – Minaur Baia Mare a spulberat CSM Galați: le-a marcat 22 de goluri într-o singură repriză, scor final 37-32

0
326

LIGA NAȚIONALĂ. Miercuri, 7 aprilie, la București, în meci contând pentru etapa a 15-a a Ligii Naționale de handbal feminin, Minaur Baia Mare a câștigat categoric, cu 37-32 (22-14), meciul cu CSM Galați. Partida, arbitrată de o brigadă feminină, formată din Marina Agliceriu (Ploiești) și Mirabela Turdean (Târgu Mureș), a fost controlată în totalitate de băimărence, diferența de valoare între cele două echipe fiind evidentă.

 

Deși după primele 15 minute de joc Minaur conducea „doar” cu 4 goluri (11-7), băimărencele au înscris în următoarele 7 minute de 7 (!) ori consecutiv, ducând scorul la 18-7, iar în ultimul minut al primei părți la 22-12 (până la urmă au mai înscris și gălățencele două goluri, prin Sheiko Alla și Cristina Andrița, și s-a intrat la vestiare cu 22-14).

 

În repriza a doua, pornită de la o diferență de 8 goluri, motoarele băimărencelor s-au mai relaxat. A fost o repriză finalizată cu 15-18, în care de la Minaur s-au remarcat Cristina Laslo, Eva Kerekes (astăzi este ziua ei de naștere), Yaroslava Burlachenko și, pe final, Jovana Kovacevic. În minutul 58 era deja 37-30 (cu ultimele două goluri marca Kovacevic) și băimărencele s-au oprit de tot, dând posibilitatea gălățencelor să aducă scorul final la 37-32, adică la o diferență de “doar” 15 goluri.

 

Pentru Minaur au marcat Kovacevic (8 goluri), Laslo (6 goluri), Popa, Borș, Kerekes și Burlachenko (câte 4 goluri), Tănăsie (3 goluri), Blohm (2 goluri), Lavko și Cioca (câte 1 gol) – portarul Enache (6 parade salvatoare), iar Munteanu (4). De la gălățence s-au remarcat Andrița (7 goluri), Prescură (5 goluri), Sheiko și Gheorghe (câte 4 goluri).

 

Băimărencele ocupă locul 2 în Liga Națională și următorul meci îl dispută în 26 aprilie, cu HC Zalău (locul 9).

 

Andrei TUDORAN



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here