PRIMĂRIE EXECUTATĂ SILIT – Instanța a admis două cereri de executare silită a unui serviciu al Primăriei Baia Mare, pentru neplata serviciului de salubrizare stradală

11
11907
Cătălin Cherecheș

CÂND RĂU-PLATNICII PLĂTESC MAI MULT. În această săptămână, Judecătoria Baia Mare a admis două din cele trei cereri ale firmei Nord Eco Solution SRL de încuviințare a executării silite a Serviciului Public Ambient Urban (SPAU), serviciu din subordinea administrației publice din Baia Mare. Executarea silită a SPAU Baia Mare va fi făcută de o societatea civilă profesională de executori judecătorești din Baia Mare (Morari și Asociații) și este cauzată de neplata serviciului de salubrizare stradală, subcontractat de SPAU firmei devenită fără voie creditor a municipalității.

 

Vă reamintim că firma Nord Eco Solution SRL, înregistrată în satul Băița (aparținător de orașul Tăuții Măgherăuș), controlată de Ionuț Andrei Crișan (asociat unic), a primit în 2021 primul contract de  salubrizare stradală de la municipalitatea Baia Mare, în valoare de 1,4 milioane de lei (exact: 1.411.578 lei, sumă care include TVA) pe o durată de 6 luni.

 

Contractul a fost livrat la ordinul fostului primar condamnat pentru corupție Cătălin Cherecheș, prin încredințare directă (fără licitație), deși la acel moment firma era specializată pe producția de tocătură din lemn și la ultima raportare financiară publică, cea aferentă anului 2020, avea o cifră de afaceri mai mică decât contractul livrat de edilul vremii (823.239 lei, profit net de 15.282 lei, datorii de peste 552.000 lei) și un singur angajat.

 

Eludarea licitației pentru salubrizarea stradală din Baia Mare a fost motivat de Primăria controlată de Cherecheș prin „extremă urgență determinată de evenimente care nu puteau fi prevăzute de către autoritatea contractantă”. Această motivare era un fals grosolan din sfera penală, precedentul contract pentru salubritate stradală fiind finalizat la termen, în 1 decembrie 2021, dată la care pe rolul sistemului de licitații publice era în derulare o licitație publică, anulată ulterior de Primăria Baia Mare. Sigur, atunci niciunul dintre procurorii din urbe n-au tresărit, cum n-au făcut-o nici la alte jafuri (contracte/comezi evident supraevaluate) la lumina zilei săvârșite sub controlul coruptului Cherecheș și a camarilei sale.

 

Acum, Cherecheș a fost condamnat, a fugit, a fost prins, e în închisoare, dar urmările deciziilor sale se repercutează direct asupra bugetului local al Băii Mari, cele două încuviințări de executări silite a Primăriei fiind doar o picătură-ntr-un ocean – încuviințarea executării silite permite creditorului să ceară executorului judecătoresc să recurgă la toate modalitățile de executare prevăzute de lege în vederea realizării drepturilor sale, inclusiv a cheltuielilor de executare. Ca de obicei, Primăria este obligată nu doar să plătească ce nu a plătit, ci să plătească mai mult.

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

11 COMENTARII

  1. PROSTIMEA A AJUNS SĂ ALEAGĂ UN DEȚINUT SĂ CONDUCA ACEST ORAȘ ȘI ACUMA NE CONDUCE UN PRIETEN DE-AL PUSCAREASULUI CARE ISI CAUTĂ INTERESUL PENTRU EL ȘI CLICA LUI ,NICIDECUM SĂ LUPTE PENTRU INTERESELE NOASTRE CARE PLĂTIM CU SUME IMENSE ACESTI TRÂNTORI BUGETARI DIN MUNCA CELOR DIN PRIVAT !!!

  2. Nu mai are ce să recupereze de la condamnat. Tot ce și-a uitat pe numele lui e deja antamat în dosare penale. Restul a donat mămicii. Case closed. Cum zicea polițistul Șoric.

  3. ESTE NORMAL CA CEL CARE A AVUT PUTEREA DECIZIONALĂ ȘI NU A ACHITAT SĂ ACHITE DIN MUNCĂ ȘI AVEREA LUI !!, CETATENI AU ACHITAT IMPOZITE TAXA DE SALUBRIZARE,IAR EL A FOLOSIT BANI ÎN SCOPUL CARDOSIEI LUI !CONFISCATA AVEREA LUI ȘI A LUI MASA !!!

  4. Având putere decizională, la momentul ăla nare decât să plătească!!Confiscarea averii, scoaterea la licitație și plată către societățile prestatoare de servicii!! Pe toate contractele, se află semnătura lui Cherecheș!!Nu cred că cetățeanul de rând trebuie să sufere, pentru mașinațiunile de la primărie!!

  5. Bun , fostul primar este ( încă) in custodia nemților dar ceilalti așa ziși edili ii continuă opera. Toți au fost părtași la aducerea in această situație a municipiului. De ce nu sunt trași la răspundere. Corupția este generalizată in toată administrațiile locale.

  6. Primăria plătește (adică noi contribuabilii platim) luxul de a ne fi ales primar din pușcărie pe ilustrul, unicul, de neînlocuitul, atoateștiutorul, deținătorul adevărului absolut, doctor economist cu trompița borcănată și judecata alterată de la pudră, cleptomanul kake. Domnia și prostia se plătesc! Măcar de-am plăti pentru domnie …

  7. Zua bună !

    Nu pot să nu mă-ntreb , veșnic , ce agent patogen face din noi , când ne angajăm în nu știu ce instituție abuzivă , substrat tolerant pentru boală exterminantă …
    Pentru mine , ca cetățean cu posibilă altă calitate de-administrat de firmă , a devenit grețoasă orice relaționare cu angajații primăriilor , indiferent de context .
    Am de mers pentru viza anuală și deja na pregătesc să refuz dialogul cu milițianu’ local purtător de ștampilă cu prețul unui interogatoriu imbecil , cu posibile urme de hărțuire .
    Invit să faceți sesizări on line , poate sunteți martori la cum angajatul primăriei și locatarul abuziv din teren ( megaloman din altă structură a statului ) îs neamuri
    și-ncearcă să dreagă busuiocu’ printre conflicte de interese . Sigur că poveștile mele-s prea scurte ca să poată fi înțelese , ideea-i că primăriile , din nefericire-s coordonate de-o manieră execrabilă , indiferent că ai acces la servicii aferente cetățeanului , sau ,
    mai complicat , persoanelor juridice .

    Dacă puteț’ să nu mai lucraț’ la stat
    aț’ evoluat .

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here