„PESEDITA” CRONICĂ – Atunci când eşti nu înfrânt, ci snopit, pleacă furişându-te, nu căuta scuze că ai fost furat, tocmai tu, care ai desăvârşit hoţia electorală

0
502

EDITORIAL. S-au terminat şi alegerile astea, şi locale şi parţiale deopotrivă. S-au mai consumat ceva bani din visteria publică, da’ ce mai contează în contextul în care ţara bine guvernată de pesedişti se-mprumută zilnic cu 350.000 de euro să-şi plătească, măcar parţial, promisiunile care i-au cocoţat în fruntea ţării, în lipsa unui contracandidat credibil.

 

Şi stând aşa, tâmp, ca baza-ntr-un picior pe vârful stâlpului, pesediştii (ăia decidenţi, mahării, excursioniştii pe bani publici, îmbuibaţii, profitorii bugetelor publice, #noapteacahoţii etc.) au mai încercat o dată să penetreze administraţiile publice din Maramureş, două la număr, în orăşelele-rurale Baia Sprie şi Ulmeni. Au intrat în hora electorală cu pardesiele pe ei, năduşind roşu, ca sigla trandafirie pe care ne-o flutură la alegeri zbierând din bojoci ‪că musai să-ndrăznim să credem în ei (#‎îndrăzneştesăcrezi), salvatorii patriei noastre multilateral dezvoltate în care ei s-au îmbogăţit şi noi am sărăcit.

 

Controlând Consiliul Judeţean şi 65% din primările maramureşene, liderul PSD Maramureş, Gabriel “Îngerul” Zetea, a simulat dorinţa de a-şi adauga la palmaresul politic încă doi edili, ca un veritabil colecţionar de Pokemoni. Şi-a trădat oamenii pe care i-a prostit să intre în bătăliile electorale, două doamne care l-au crezut pe “băiatu’ de la Seini” atunci când acesta le-a jurat pe roşu de partid că le va susţine şi ajuta să izbăvească. Ş-apoi le-a vândut, ca pe-o napolitană cu griş la Direcţia pentru Protecţia Copilului.

 

Argumentul vânzării propriilor candidaţi: în condiţiile unei campanii dezastruoase (la Ulmeni, pentru că la Baia Sprie a fost una inexistentă), dacă nu ar fi fost blat politic cu PMP ar trebui să fiu convins că Zetea (care cu gruparea lui a trecut prin multe campanii şi a învăţat până şi unde trebuie să pună virgula financiară) a prostit peste noapte, fapt mai puţin credibil. În fine, “vânzând-o” pe Luca de la Ulmeni, Zetea a scăpat de Lucian Morar, eliberându-şi o funcţie de vicepreşedinte în forul judeţean pe care vrea să i-o acorde domnului C., un nepesedist, la schimb cu funcţia pe care acesta o deţine, aparent mai puţin importantă, dar extrem de influentă.

 

Pentru acest deziderat, Zetea şi-a permis luxul de a înfrânge dezastruos în ambele bătălii electorale, în aroganţa sa fiind convins că nu i se va reproşa nimic în sânul partidului, că doar i-a îndestulat pe toţi (era să scriu “pe hoţi”). De ce îmi consum timpul scriind despre eşecul PSD Maramureş la alegerile parţiale din 11 iunie? Pentru a sesiza simulacrul de nemulţumire comandat de “Îngerul” Zetea şi executat măiastru şi fără nicio finalitate de oamenii săi: solicitarea către BEJ ca lui Morar să-i fie anulate voturile din localitatea natală a acestuia, Chelinţa, pe considerent că ar fi influenţat alegătorii, stând sprijinit de gardul care-nconjura secţia.

 

Să facem puţină aritmetică: Morar – 2.563 de voturi, Luca – 1.348 de voturi. Diferenţă: 1.215 voturi. În Chelinţa, Morar a adunat 780 de voturi, Luca – 104. Să presupunem, de amorul prostiei, că lui Morar i se anulează voturile obţinute la Chelinţa. Rezultat: o diferenţă de 435 de voturi în favoarea lui Morar. Ce sens mai are contestaţia aia, în contextul în care pesediştii au fost spulberaţi în Ulmeni (65% la 35%)? Niciuna.

 

Atunci când eşti nu înfrânt, ci snopit, pleacă furişându-te, nu căuta scuze că ai fost furat, tocmai tu, care ai desăvârşit hoţia electorală. Odată PSD avea înscris în slogan şi cuvântul demnitate… Capu-n pământ, linişte desăvârşită, poate nu răscoleşte nimeni rahatul (blatul) pe care l-aţi făcut şi ‪#‎îndrazneştesăcrezicăaifostumilit.

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here