O NOUĂ PERFORMANȚĂ – Jennifer Barbara Nagy-Remețean (CSȘ Baia Sprie), din nou locul II la slalom în Campionatul Național, organizat la Borșa: podiumurile, identice cu cele din prima zi

0
238
Jennifer-Barbara Nagy-Remețean

SCHI ALPIN. Miercuri, 13 martie 2024, pe Pista Olimpică de schi din Borșa, în cea de-a doua zi a competițiilor internaționale organizate sub egida Federației Internaționale de Schi (FIS), Campionatul Național de Schi Alpin și etapă în Cupa Balcanică, Jennifer-Barbara Nagy-Remețean (17 ani, originară din Satu Mare, legitimată la CSȘ Baia Sprie) s-a clasat din nou pe locul II în proba de slalom feminin. Practic, podiumul celei de-a doua zile a Campionatului Național, atât în competiția masculină, cât și în cea feminină, a fost identic cu cel din prima zi, care a contat tot pentru Campionatul Național de seniori – la feminin: Maria Ioana Constantin (23 de ani, România), Jennifer-Barbara Nagy-Remețean (17 ani, România), Maria Belen Simari Birkner (41 de ani, Argentina).

 

În proba de slalom feminin a Campionatului Național de Schi Alpin au luat startul 24 de sportive din 6 țări (România, Argentina, Turcia, Ungaria, Slovacia și Slovenia), însă doar 19 au reușit să încheie cursa (traseul a avut 448 metri lungime, 51 de porți și o diferență de nivel de 170 de metri, timpul este cel total – au fost două runde). Iată rezultatele obținute de medaliate:

 

LOC SPORTIV TIMP
1. Maria Ioana Constantin (România) 1 min 37 sec 92/100
2. Jennifer Barbara Nagy-Remețean (România) 1 min 40 sec 72/100 (-2 sec 80/100)
3. María Belén Simari Birkner (Argentina) 1 min 41 sec 89/100 (-3 sec 97/100)

În proba de slalom masculin a Campionatului Național de Schi Alpin au luat startul 70 de sportivi, podiumul a fost următorul:

 

LOC SPORTIV TIMP
1. Adam McHugh (Australia) 1 min 30 sec 73/100
2. Kalin Zlatkov (Bulgaria) 1 min 31 sec 16/100 (-0 sec 43/100)
* – bulgarul a avut cea mai rapidă coborâre, în runda a doua: 46 sec 53/100
3. Albin Henriksson (Suedia) 1 min 31 sec 62/100 (-0 sec 89/100)

Cel mai bine clasat sportiv român a fost Alexandru Ștefan Ștefănescu, locul 16 (-7 sec 18/100 de învingător).

 

Pe Pârtia Olimpică din Borșa, până în 15 martie se desfășoară Campionatele Naționale de Schi Alpin pentru Seniori și Cupa Balcanică de Schi Alpin, competiții incluse în calendarul oficial al Federației Internaționale de Schi (FIS) și la care participă sportivi din 23 de țări (Albania, Argentina, Australia, Belgia, Bulgaria, Bosnia, Cehia, Marea Britanie, Grecia, Ungaria, Italia, Luxemburg, Macedonia, Noua Zeelandă, Slovenia, Serbia, Slovacia, Suedia, Turcia, Ucraina, SUA și România).

 

Astăzi și mâine (vineri, 15 martie), se desfășoară probe de slalom care contează ca etapă pentru Cupa Balcanică – în ultima zi a evenimentului sportiv de la Borșa probele sunt programate în nocturnă. Competițiile sunt organizate de Primăria Borșa în parteneriat cu Federația Română de Schi-Biatlon și Federația Internațională de Schi.

 

* Foto: @Federația Română de Schi-Biathlon. @Jennifer Nagy Remetean

 

Andrei TUDORAN



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here