O NOUĂ ÎNFRÂNGERE – Minaur învinsă categoric, din nou, la Baia Mare, de Dunărea Brăila

0
939

HANDBAL FEMININ – LIGA I. Miercuri, 4 octombrie 2023, în Sala Sporturilor Lascăr Pană din Baia Mare, în meci contând pentru etapa a 6-a a Ligii I la handbal feminin, Minaur Baia Mare a pierdut, cu 21-30 (11-15), partida cu HC Dunărea Brăila. Meciul, arbitrat de cuplul Corina Constantin & Daniela Enache, a opus echipele clasate înaintea etapei pe locurile 10 (Minaur) și 5 (Dunărea) și a pornit cu echipa oaspete din postura de favorită.

 

Dunărea și-a luat elan încă de la început și în min. 12 avea deja o diferență de 4 goluri (2-6), pe care a menținut-o fără probleme până la pauză: 11-15. De la băimărence jucătoarea cea mai prolifică a fost pivotul Spugnini Santome, cu 5 goluri, iar de la oaspete, Venancio, cu 3 goluri, cu mențiunea că 9 jucătoare ale Dunării au marcat în primele 30 de minute, față de 5 din echipa gazdă. Ambii portari, Amra Pandzic și Elena Șerban au avut în prima repriză câte 5 intervenții salvatoare.

 

Repriza a doua, însă, a început cum nu se poate mai bine pentru băimărence, acestea reușind în mai puțin de 4 minute să se apropie la un singur gol de adversare (min. 34, 14-15), după golurile lui Vujovic și Popescu (2) și inspirația lui Panzic în poartă. Minunea n-a ținut mult, în următoarele 3 minute Dunărea refăcând avantajul de 4 goluri (min. 37, 15-19), iar în min. 39 avansul a crescut la 5 goluri (15-20).

 

Pe lângă alte diferențe, este edificatoarea cea privind șuturile pe poartă: 21-28 (în min. 40). Minaur cere time-out, dar cele care marchează sunt tot oaspetele (Zivkovic și apoi Munhoz Araujo), care au deja 7 goluri avans: 15-22 (min. 41). Vujovic ne ține-n viață (cuplați la aparate), marcând o dublă, dar la jumătatea reprizei tabela indică un avantaj confortabil pentru Dunărea: 17-23 (min. 45). Pandzic face și ea ce poate, are 10 intervenții salvatoare, dar oaspetele au asediat poarta Minaurului (34 de șuturi pe poartă, față de 26 câte are Minaur).

 

În min. 47 gluma se-ngroașă (sau pentru realiști se ajunge la normalitate): Dunărea conduce cu 8 goluri (17-25), dublându-și avantajul pe care-l avea la pauză. Practic, marchează de pe toate pozițiile. Mai sunt 10 minute de chin și este 18-27 (min. 50). În afara portarilor, o singură jucătoare dintre cele înscrise de Dunărea pe foaia de joc nu a marcat (Balog) – este rulat întreg lotul, se exersează scheme de joc, ca-ntr-o partidă cu o echipă foarte slabă. Minaur cere time-out. Mai sunt 8 minute și ospetele au 8 goluri avans. Meciul se încheie cu victoria categorică a Dunării: 21-30 (11-15).

 

Pentru Minaur au marcat: Spugnini Santome și Vujovic (5 goluri), Borș (3 goluri), Popescu, Gomes Da Costa și Tănăsie (câte 2 goluri), Terciu și Pavlovic (câte 1 gol). Portarul Panzic (Minaur): 10 intervenții salvatoare. De la oaspete s-au remarcat Munhoz Araujo (5 goluri), Schmelzer (4 goluri) și portarul Șerban (9 intervenții salvatoare).

 

În urma înfrângerii, Minaur rămâne pe locul 10 (din 14 echipe) și etapa următoare joacă în deplasare, vineri, 20 octombrie, cu Gloria 2018 Bistrița-Năsăud (locul 4).

 

* Foto: @Ovidiu Dragomir via Minaur Baia Mare

 

Andrei TUDORAN



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here