LA NAȚIONALĂ – Trei jucători ai Știința Baia Mare, titulari în meciul de debut al României în Rugby Europe Championship, cu Polonia

0
122

RUGBY EUROPE CHAMPIONSHIP 2024. Staff-ul tehnic al naţionalei României, condus de francezul David Gérard, a anunţat primul XV pentru partida de debut din Rugby Europe Championship, programat cu Polonia, duminică, de la ora 19.15, pe Narodowy Stadion din Gdynia. În echipa cu care România începe meciul cu Polonia sunt trei sportivi de la vicecampioana Știința Baia Mare: Ștefan Iancu (linia a II-a), Jason Tomane (centru) și Paul Popoaia (fundaș) – Iancu este la al 10-lea meci în echipa națională. De asemenea, a fost trecut pe foaia de joc, în postura de rezervă, și Florian Roșu (linia a II-a).

 

Iată primul XV și rezervele în meciul de mâine: 1. Alexandru Savin (Rapid), 2. Ovidiu Cojocaru (Dinamo, cpt.), 3. Alexandru Gordaş (Dinamo), 4. Ionuţ Lucian Mureşan (USV Timişoara), 5. Ştefan Iancu (Ştiinţa Baia Mare), 6. Vlad Neculau (USV Timişoara), 7. Kamil Sobota (Dinamo), 8. Damian Strătilă (Steaua), 9. Florin Surugiu (Rapid), 10. Tudor Boldor (Dinamo), 11. Manumua Tevita (USV Timişoara), 12. Jason Tomane (Ştiinţa Baia Mare), 13. Mihai Graure (Dinamo), 14. Cosmin Iliuţă (Steaua), 15. Paul Popoaia (Ştiinţa Baia Mare).

 

Rezerve: 16. Florin Bărdaşu (Rapid), 17. Iulian Hartig (Bassin d’Arcachon), 18. Costel Burţilă (Hyeres Carqueiranne La Crau), 19. Florian Roşu (Ştiinţa Baia Mare), 20. Dragoş Ser (USV Timişoara), 21. Alin Conache (Steaua), 22. Ovidiu Neagu (Dinamo), 23. Gabriel Pop (GDS Cascais).

 

La ediția din acest an a Rugby Europe Championship (REC), România este în Grupa B, împreună cu Portugalia, Belgia şi Polonia. Meciurile sunt programate în 4 februarie, cu Polonia, în deplasare, în 10 februarie, cu Belgia, acasă, și în 17 febriarie, cu Portugalia, acasă. Semifinalele competiției sunt programate în 2-3 martie, iar finalele, pe 17 martie, la Paris. Grupa A este formată din Georgia, Spania, Germania şi Ţările de Jos. În ediţia trecută a competiţiei, România s-a clasat pe locul 3 (s-a impus în finala mică, disputată împotriva Spaniei, cu 31-25).

 

* Foto arhivă: @FRR

 

Andrei TUDORAN



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here