INVESTIȚIE – Încep lucrările de introducere a gazelor naturale în comuna maramureșeană Coroieni: a fost semnat contractul de execuție în valoare de 19,5 milioane de lei cu firma mureșeană Instgaz

0
324

COROIENI – INFRASTRUCTURĂ EDILITARĂ. Administrația publică locală din comuna maramureșeană Coroieni, controlată de edilul Gavril Ropan (PNL), a semnat la 8 aprilie 2024 contractul de proiectare și execuție al sistemului inteligent de distribuție a gazelor naturale în comună, în valoare de 19,5 milioane de lei (exact: 19.506.420,50 lei, sumă care include TVA).

 

Contractul a fost atribuit firmei mureșene Instgaz SRL, care trebuie să finalizeze lucrarea în 2 ani (sunt prevăzute 3 luni pentru proiectare și 21 de luni pentru execuția propriu-zisă). Cea mai semnificativă parte a finanțării este nerambursabilă, prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.

 

Firma mureșeană, înregistrată în Bărdești (jud. Mureș) și care are 4 sedii secundare (3 în Târgu Mureș și 1 în Toplița – jud. Harghita), aparține familiei Gheorghe Cătălin Simion și Emilia Petronela Simon și a închis anul 2022 cu o cifră de afaceri de peste 64 de milioane de lei (creștere de 86%) și un profit net de circa 16,9 milioane de lei (creștere de 117%), indicatori financiari realizați cu 106 angajați.

 

Proiectul de la Coroieni are ca obiectiv final construirea unei rețele inteligente de distribuție gaze naturale de 31,85 kilometri lungime (dezvoltată pe raza localităților Coroieni, Draghia, Baba, Dealu Mare, Vălenii Lăpușului), precum și branșarea la rețea a 1.335 de puncte (locuințe, instituții, firme) – racordurile vor fi dotate cu sisteme de contorizare inteligente cu teletransmisie.

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here