ÎN LICITAȚIE. Administrația publică din Moisei, cea mai mare comună din Maramureș conform rezultatelor Recensământului din 2021 (cu 9.317 locuitori), a introdus în licitație publică un contract estimat la peste 108 milioane de lei (exact: 108.313.105,49 lei, sumă care include TVA), care vizează proiectarea și execuția infrastructurii comunale de gaze naturale, inclusiv achiziționarea și montarea contoarelor individuale inteligente volumetrice fiscale cu transmitere datelor la distanță.
![]() |
Contractul, pentru care se așteaptă oferte până la 4 august 2023, va fi atribuit pe criteriul Cel mai bun raport calitate-preț (unde prețul are o pondere procentuală în decizia finală de 40%, experiența profesională a 5 experți-cheie 40%, planificarea resurselor 20%) și trebuie finalizat în 3 ani (36 de luni).
Investiția a fost aprobata spre finanțare prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, însă contractul de finanțare nefiind încă semnat cu Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, atribuirea contractului este sub incidența clauzei suspensive, fiind condiționată de semnarea acestui document.
* Foto: @Habau Romania
Cătălin VISCHI
ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.