INIȚIATIVĂ LEGISLATIVĂ RESPINSĂ – Deputat Brian Cristian: PSD și PNL nu vor să avem baze sportive la standarde de calitate

0
141

FAPT. Senatorii PSD, PNL și UDMR au votat împotriva inițiativei legislative USR care ar fi obligat autoritățile publice să consulte și Agenția Națională pentru Sport pentru obținerea autorizației de construire a noilor baze și terenuri sportive, pentru ca ele să respecte standardele de specialitate și autoritățile să nu mai plătească pentru lucrări făcute în batjocură și pe care nu se pot face antrenamente sau organiza competiții.

 

La dezbaterile din Senat, inițiatorul proiectului, deputatul USR Cristian Brian, a argumentat că este plină țara de terenuri de fotbal în pantă, piste de atletism dreptunghiulare sau bazine de înot mai scurte, exemple de risipire a banilor cetățenilor.

 

„Pe lângă faptul că aceste construcții nu respectă regulile legate de dimensiuni și nu pot fi omologate pentru competiții, sunt destule probleme și când vine vorba de standardele și calitatea materialelor folosite. Aceste baze nu sunt potrivite nici măcar ca spații de antrenament sau pentru sportul amator sau comunitar. De multe ori apar accidentări, iar suprafața de joc se deteriorează mult mai repede decât în cazul bazelor sportive conforme”, a explicat Cristian Brian.

 

Inițiativa legislativă semnată de parlamentarii Brian Cristian, Oana Țoiu, Dan Ivan, Sergiu Vlad și Filip Havârneanu impune investitorilor sau beneficiarilor să solicite Agenției Naționale pentru Sport un aviz privind proiectul și documentația tehnică pentru respectarea standardelor în vigoare. În lipsa acestui aviz, beneficiarii nu vor putea deconta investițiile din fonduri publice. De asemenea, inițiativa instituie și obligația ca Agenția pentru Sport să răspundă cu celeritate.

 

Inițial, proiectul legislativ a avut un raport de admitere și fusese pus pe ordinea de zi a Plenului Senatului pentru vot, în urmă cu două săptămâni, dar a fost retrimis la comisie cu voturile PSD, PNL și UDMR, de unde s-a întors de această dată cu raport de respingere. În cele din urmă, inițiativa legislativă USR a fost respinsă cu votul a 44 de senatori PSD, PNL și UDMR, iar 16 senatori au votat pentru lege.

 

Senatul este prima cameră sesizată. Inițiativa legislativă merge acum la Camera Deputaților pentru dezbateri și vot final.

 

Biroul parlamentar al deputatului Brian Cristian



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here