S-A TERMINAT – Instanța supremă a respins și a doua cerere a fostului primar Cherecheș de strămutare a apelului (deja finalizat): fugarul condamnat se află de 10 zile în închisoare, în Germania, așteptând soluționarea extrădării

3
1504
Cătălin Cherecheș

STRĂMUTARE RESPINSĂ. Joi, 7 decembrie 2023, Completul nr. 10 al Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiției, alcătuit din judecătorii Oana Burnel, Rodica Aida Popa și Simona Elena Cîrnaru, a respins ca nefondată cererea de strămutare a fostului primar din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, condamnat prin sentință definitivă la 5 ani de închisoare cu executare pentru corupție (luare de mită). Petentul (Cherecheș) a fost obligat la plata a 200 de lei cu titlu de chetuieli judiciare către stat.

 

Aceasta este a doua cerere depusă în ultimele 42 de zile de Cherecheș, prin avocatul orădean Răzvan Doseanu, prin care a cerut strămutarea procesului (deja finalizat cu soluție definitivă/executorie) de la Curtea de Apel Cluj la o altă curte de apel. Precedenta cerere similară a fost respinsă de un alt complet de 3 judecători ai Secției Penale de la instanța supremă, la 17 octombrie 2023, fiind considerată nefondată. Cererea de strămutare a fost depusă înaintea datei de 24 noiembrie 2023, când a fost pronunțată sentința definitivă (după pronunțarea hotărârii definitive nu se mai pot depune solicitări de acest fel).

 

Cătălin Cherecheș, fost primar al municipiului Baia Mare 12 ani și 6 luni, în perioada mai 2011 – noiembrie 2023, a fost condamnat definitiv, pentru luare de mită, la 24 noiembrie 2023, de un complet al Secției Penale a Curții de Apel Cluj. El trebuie să execute o pedeapsă de 5 ani de închisoare și interzicerea unor drepturi (printre care și cel de a candida/de a fi ales în funcții publice) pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei.

 

Cherecheș, deși era pus sub măsura preventivă a controlului judiciar, a fugit din țară în dimineața zilei de 24 noiembrie 2023, cu mai puțin de 2 ore înaintea pronunțării sentinței definitive. El a folosit o carte de identitate a vărului său din Germania. A fost prins în seara zilei de 28 noiembrie 2023 de polițiștii germani, în imediata apropiere a gării din Augsburg (Regiunea Schwaben – Landul Bavaria).

 

Este încarcerat la Penitenciarul Augsburg-Gablingen, așteptând să fie transferat la Penitenciarul din München (Justizvollzugsanstalt – JVA – Stadelheim-München), una dintre cele mai mari unități de corecție din Germania, ulterior Tribunalul Regional Superior München urmând să soluționeze cererea sa de respingere a extrădării (solicitată de statul român, pentru a-și ispăși pedeapsa).

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

3 COMENTARII

  1. OPPPPPAAAA. Avocatul Rasvanel al dro(…)ului cereches se crede un fel de Mesi in avocatura dar fara poarta unde sa marcheze. Deci sa intelegeti Rasvanel Mesi a schimbat poarta cu portofelu deoarece el paseaza la fix si mama omida marcheaza cu capu miile de euroi direct in portofelul lui in cinstea lui cereches. In ultimii ani deontologia profesiei de avocat este un fel pistol cu apa, adica minciuna si inducerea in eroare a istantei a devenit in randul unor avocati un fel de sport national iar decani de barouri un fel de portari cu ocheleri cu sticla opaca, adica cum se spune la noi pe pirita ca : Corb la corb nu scoate ochi . (comentariu moderat – limbaj excesiv)

  2. Șoc! Șoc! Șoc! Zice dl. avocat că EL nici măcar rezistență n-a opus în timpul arestării! ALȚII l-au imobilizat mai ferm și așa a ajuns săracu’ să muște din asfalt! Se poate ca EL chiar să se fi rugat de mascați să-l aresteze și ăia să fi ținut cu tot dinadinsul să-l faulteze! ALȚII l-au păcălit pe naiv, să fugă din țară! L-ar fi sfătuit prost unii. Nu există dovezi în sensul ăsta, nici măcar indicii dar așa este! Trebuie sa-l credem pe dl. avocat. Numa’ fumigene bagă și ăla, ca să dea apă la moară conspiraționiștilor. Aia nu-i apărare, e cancan! Bine că nu l-au păcălit să sară de pe clădirea primăriei pe credul, Doamne ferește! Mereu ALȚII sunt vinovați! Telenovela kake are toate șansele să depășească saga dispariției Elodiei. Ca lungime și grotesc!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here