INDECIS – Deputatul de Maramureș Apjok Norbert, amenințat cu demiterea din UDMR: Nu demisionez din Parlament. Acum nu știu ce o să fac, voi vedea

6
1294
Apjok Norbert

A GREȘIT, DAR NU DEMSIONEAZĂ. Scandalul declanșat în UDMR după ce s-a descoperit public că deputatul de Maramureș Apjok Norbert (31 de ani) a încălcat una dintre condițiile partidului de a candida, respectiv nu are studii superioare, a ajuns până în Ungaria. Agenția națională de presă din Ungaria, MTI, subliniază declarația președintelui UDMR Kelemen Hunor, pentru portalul maszol.ro, conform căreia actualul vicepremier în Guvernul României așteaptă demisia deputatului băimărean, dar în cazul în care acesta refuză, “UDMR nu poate aplica decât sancţiuni de natură politică”, referindu-se direct la o demitere din cadrul formațiunii politice.

 

Atât Kelemen, cât și Apjok au, până la un punct, aceeași explicație pentru faptul că s-a ajuns aici: atunci când s-a aflat că diploma candidatului care a deschis lista pentru Camera Deputaților în Maramureș nu este echivalentă cu o diplomă de studii universitare erau deja tipărite buletinele de vot. În consecință, s-a convenit ca în cazul accederii sale în Parlament, acesta să-și depună mandatul și să fie înlocuit cu candidatul de pe locul 2 (la UDMR Baia Mare există înregistrat un document intern în acest sens, asumat de Apjok prin semnătură).

 

De aici încolo, explicațiile se împart. Kelemen consideră că acest caz e inacceptabil: “Aştept în continuare demisia lui, am încredere că se va răzgândi, pentru că el este cel care a greşit, nu altcineva. Cazul lui este fără precedent! Nu mă deranjează că s-a opus opiniei mele (…), ci faptul că şi-a înşelat alegătorii, a înşelat conducerea UDMR şi astfel a obţinut un loc pe lista de candidaţi din Maramureş, după care a obţinut şi mandatul. Iar aşa ceva este inacceptabil”.

 

Ce spune Apjok

 

2mnews a vorbit cu Apjok pentru că nu a regăsit în nicio declarație publică a sa recunoașterea faptului că nu are studii universitare, însă acest fapt a fost eliminat încă de la începutul dialogului, deputatul UDMR de Maramureș admițând că diploma sa (obţinută la un curs de comerţ electronic din Anglia, despre care a afirmat că i s-a spus că echivalează studiile superioare) nu echivalează studiile universitare.

 

În rest, Apjok a recitat în mare ceea ce a mai declarat ziarelor de limbă maghiară și ce a postat pe pagina sa de Facebook:  că îi pare rău că s-a ajuns aici, că el a fost onest și, așa cum era înțelegerea din partid, și-a depus demisia în 3 decembrie, dar neprimind niciun feedback a depus jurământul devenind deputat, iar acum nu demisionează pentru că are datoria morală de a continua activitatea în folosul comunității maghiare.

 

Ce a spus Apjok și n-a spus până acum: “Acest scandal a apărut acum pentru că urmează alegeri interne în partid, în Maramureș. Dacă se va pune problema demiterii mele din partid… nu știu acum, nu am luat încă o decizie, voi vedea la acel moment ce voi face”, a declarat, pentru 2mnews, deputatul UDMR Apjok Norbert, convins că în acest moment nu-și depune mandatul. În urma dialogului cu Apjok, acesta mi-a lăsat impresia unui alt politician convins că și-a obținut voturile exclusive în baza activității personale și că aportul partidului la alegerea sa în funcție a fost de ignorant.

 

În mare, raționamentul lui Apjok, convins că a fost ales de comunitatea maghiară din Maramureș să-i reprezinte în Camera Deputaților, e corect în contextul în care ar fi candidat independent. Candidând, însă, pe lista unui partid și eludând condițiile puse de respectivul partid (chiar involuntar – să luăm de bună explicația că el nu știa că acel curs nu este ca și absolvirea unei instituții de învățământ superior), cramponarea sa de a rămâne în funcție în pofida opoziției partidului este o lașitate politică.

 

Iar Apjok este prea tânăr în politică pentru a-și permite luxul de a fi laș, fără a-și compromite în totalitate viitorul politic. Pentru că e greu de crezut că va fi altfel în urma gestului său de rebeliune împotriva conducerii UDMR (pe care-l face desi el e cel care a greșit și, să ne înțelegem, îl face și pentru interesul său personal – suma pe care o gestionează lunar un deputat fiind și impresionantă și cunoscută de Apjok, care a fost deputat și în mandatul trecut).

 

În cazul demisiei lui Apjok din Camera Deputaților – variantă care nu se întrevede în acest moment, după cum a precizat pentru 2mnews -, mandatul de deputat UDMR de Maramureș va fi preluat de primul supleant de pe listă, respectiv sigheteanul Bereș Ștefan Vasile / Béres István László (șeful Ocolului Silvic Sighetu Marmației).

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

6 COMENTARII

  1. draga johnny daca faci o statistica vei vedea ca aia de la udamereu au parlamenari net superiori ca studii decit celelalte partide! asa ca norbika vrea nu vrea zboara din parlament cu coada intre picioare! pe cind tagarlanul este aparat de niste nulitati de caractere!!

  2. Măcar individul e un vilegiaturist prin Parlamentul României, cum de altfel burdușit este de astfel de indivizi. La UDMR nici măcar așteptări nu poți avea in a avea reprezentanți cu o vagă pregătire – la acest partid etnic, important e numărul și votul. Dar… țâfnosul Tagarlas cu Facultatea de drept Dimitrie Cantemir din Salonta Bihor, care își ascunde studiile ca un ticalos bădăran ce dosește mârlănia după fusta nevestei. Târnositului i se face Rușine de școala urmată și de dă mare cursant de Babeș -Bolyai. Individului i-au lipsit studiile universitare din cv cum i-a lipsit charisma din aparițiile publice, pupând in istoria recenta cca 3% pentru primăria orașului, însă acuma cu listele a reușit sa planteze ifosele impertinente direct in fotoliul de senator. Dacă listele ar fi lipsit, ar fi fost din nou un loser. Trebuie doar să fie convins de un lucru. Facultatea de drept Dimitrie Cantemir din Salonta Bihor e “deasupra” Facultății de drept Spiru Haret din București, iar noi creduli acceptam și asta. Poți fi mândru, Tagarlane! Hai sictir, senator cu cv!

  3. dle apjok ce-ai facut dumneata se numeste sinucidere politica!! adio viata politica! dar mai ai o sansa!sa te inscrii in AUR!!!! poate ajungi sus,sus de tot in politica!!! cit de prost trebuie sa fie cineva sa faca asa ceva!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here