MASCAREA ABONATULUI PUBLIC. Primarul orașului maramureșean Vișeu de Sus, Vasile Coman „Vărzaru’”, își anunță public electoratul că administrația locală a semnat contractul de renovare energetică a blocurilor nr. 10 și 16 de pe strada 22 Decembrie și nr. 24 și 26 de pe strada Carpați și că acesta a fost livrat „la fel ca întodeauna, în deplină conformitate cu legislația în vigoare, prin procedură de achiziție publică transparentă”, asocierii dintre Concrete Bridge SRL (executant) și Arcon Pro Design SRL (proiectant).
Ce nu le-a spus edilul Coman Vărzaru’ contribuabilor? Suma – poate pentru că unii au senzația că banii nu-s importanți. Și a mințit prin omisiune în privința componenței asocierii desemnate câștigătoare. Scrierea de față îndreaptă scăpările involuntare ale Executivului administrației din Vișeu de Sus. Să vedem…
Omisiuni „involuntare”
Contractul anunțat în 6 octombrie 2023 de primarul din Vișeu de Sus ca fiind atribuit asocierii Concrete Bridge SRL & Arcon Pro Design SRL a fost semnat la 6 zile de la anunț, respectiv la 12 octombrie 2023. Asocierea de firme desemnată câștigătoare a câștigat conform unei strategii de tip deja-vu în România: două oferte, una este declarată inadmisibilă (implicit descalificată), iar cea rămasă este declarată conformă și câștigătoare (la o valoare extrem de apropiată de estimarea maximă, în cazul de față redusă cu doar 3.038 de lei – procentual cu 0,08%).
Contractul a fost semnat la suma de 3,8 milioane de lei (exact: 3.848.897,90 lei, sumă care include TVA), iar asocierea declarată câștigătoare este puțin mai extinsă decât cea prezentată de edilul Coman, în sensul că, pe lângă liderul de asociere Concrete Bridge SRL din Moisei, prezentat ca executant, și Arcon Pro Design SRL din Vișeu de Sus, mai este și firma Conrep SA din Vișeu de Sus.
Conrep: contracte de peste 40 de milioane de lei în 2023
Conrep SA este o societate care deja poate candida cu succes la titlul de firmă de casă, pentru că doar în acest an firma locală a câștigat licitații organizate/atribuite de Primăria Vișeu de Sus care totalizează peste 40,5 milioane de lei (exact: 40.521.454,31 lei, sumă care include TVA), adică peste 80% din întreaga sa cifră de afaceri pe anul 2022. Contractele vizează eficientizarea energetică a unor blocuri de locuințe, modernizare de străzi, înființare de pistă de biciclete. La această sumă se adaugă alte multe milioane de lei contractate din postura de asociat secundar în diverse asocieri (cum este și cel prezentat în scrierea de față).
În Vișeu de Sus, administrația locală a obținut finanțări prin PNRR care prevăd reabilitarea energetică a 20 de blocuri din Vișeu de Sus. Ceea ce este bine. Ce nu este bine? Nu este bine când doar mimezi transparența, omițând aspecte importante. N-avem niciun dubiu că și acest contract a fost livrat „la fel ca întodeauna, în deplină conformitate cu legislația în vigoare”, dar avem o retorică: de ce nu-și asumă primarul Coman contractele livrate firmei Conrep?
Identitățile câștigătorilor contractului |
![]() |
![]() |
![]() |
* Foto: @Primăria Vișeu de Sus
Cătălin VISCHI
ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.
Pai se stie ca Varzaru conduce toate cele trei firme prin interpusi.In fiecare zi.RGHolz,Nordtranscarpatia,Conrep…
Aproppo! Ce se mai aude cu condamnarea de la ANI?Mai poate candida?