EXCLUSIV – Investiție de 6 milioane de euro în turismul din Maramureș, demarată: un investitor privat creează un nou complex turistic și de agrement

1
11349

INVESTIȚIE – TURISM – MARAMUREȘ. Firma Nercom Dinamic din Cavnic, controlată de localnicul Sergiu Costeniuc (55% – asociat minoritar scriptic este Ciprian Alexandru Trefan Blidar, cu 45%), dezvoltă în orașul maramureșean Cavnic un nou complex turistic, Royal Alpin Crown, format dintr-un hotel cu piscină exterioară, 13 vile și căsuțe turistice, cu parcarea și spațiile conexe aferente.

 

Proiectul, dezvoltat în imediata apropiere a a trei pârtii de schi (Roata 1, Icoana și Roata 3), pe strada Icoanei nr. 6, și care va fi realizat cu o finanțare de 6 milioane de euro, prevede și crearea, la final, a unei piscine cu apă geotermală cu o suprafață de circa 5.000 mp, au precizat, pentru 2mnews, surse implicate.

 

Prima fază a investiției (care prevedea edificarea a 4 vile, construite cu regim de înălțime P+E+M, două cu câte 6 camere și 16 locuri de cazare, iar două cu câte două apartamente și câte 8 locuri de cazare, plus un mic spa, cu jacuzzi și saună uscată) a fost deja finalizată și este funcțională.

A doua fază a proiectului, care prevede edificarea hotelului și a 9 căsuțe, precum și o piscină și spațiile conexe aferente, este în faza de autorizare. În această fază, căsuțele turistice sunt construite cu regim de înălțime P+M (parter+mansardă) și sunt compartimentate cu câte 3 camere, loc de servit masa și câte două terase. Hotelul a fost proiectat cu regim de înălțime D+P+2E+M (demisol + parter + două etaje + mansardă) și este configurat cu 10 camere de cazare și un apartament, restaurant cu 90 de locuri, terasă deschisă acoperită și spații conexe. Piscina exterioară va avea o suprafață construită de 85 mp.

 

Hotelul și cele 9 căsuțe vor fi dezvoltate pe un teren de 8.000 mp, care va include și spații verzi, platforme pietonale, rutiere și o parcare de 30 de locuri.

 

Dezvoltatorul proiectului, Sergiu Costeniuc, deține mai multe afaceri în zonă, cele mai semnificative fiind gestionate prin firmele Nercom Dinamic (depozit de materialelor de construcție, echipamente sanitare, instalații electrice, învelitori pentru acoperișuri etc.), Mitioni Com (comerț), Alpine Sky Center (închiriere de echipament sportiv) și Pomaco Systems (construcții).

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here