EXCLUSIV – Detaliile unei tranzacții imobiliare de circa 2 milioane de euro din Baia Mare: a fost cumpărat terenul dintre Sala Sporturilor și Hotel Sport

0
10600

DETALIILE UNEI TRANZACȚII IMOBILIARE. 2mnews vă prezintă detaliile unei tranzacții imobiliare cifrate la circa 2 milioane de euro, care a implicat compactarea și achiziția terenului de aproximativ 6.000 mp (exact: 5.896 mp) dintre Sala Sporturilor Lascăr Pană și Hotelul Sport din Baia Mare, denumit de unii băimăreni “Terenul circului”, unul dintre cele mai râvnite terenuri de către dezvoltatorii imobiliari din zonă, situat în centrul orașului.

 

Respectiva suprafață de teren a fost râvnită de foarte mult timp de administrația orașului, încă de pe vremea când aceasta era controlată de Cristian Anghel, însă prețul cerut (considerat prea mare) și numărul mare de proprietari (moștenitorii familiei Hotea cărora li s-a retrocedat terenul expropriat de comuniști) a făcut imposibilă dezvoltarea zonei, care a rămas un mic câmp în centrul municipiului Baia Mare.

 

Pentru că proprietarii nu au cedat presiunilor administrației locale, aceasta a refuzat mereu să actualizeze stadiul cu care era înregistrat terenul, rămas în categoria de folosință… fâneață, deși este situat, spuneam, în centrul municipiului reședință de județ. Suplimentar, niciodată nu le-a fost acordat proprietarilor dreptul de a construi, sperând că prin acest abuz administrativ niciodată sancționat îi vor determina să vândă la prețul impus de oraș. Așa că terenul a produs mai puțin decât a consumat (impozitele în zonă fiind ridicate), fiind utilizat doar atunci când venea circul în Baia Mare sau când se organiza Sărbătoarea Castanelor, pe teren fiind amplasate jocuri, carusele etc.

 

Totuși, în urmă cu 3 ani, moștenitorii familiei Hotea au semnat un precontract de vânzare-cumpărare, tranzacția reușind să fie realizată abia în septembrie 2021. Cumpărătorul este poate cel mai mare dezvoltator imobiliar din Baia Mare, Ciprian Daniel Șter-Chelbea, împreună cu asociata sa, Carmen Maria Opriș (fiica lui Nicolae Ghirasin, patronul operatorului de salubritate Herodot Grup din Sighetu Marmației). Achiziția s-a făcut separat cu fiecare dintre frații Hotea, așa că terenul a fost cumpărat de cei doi precizați mai sus și de două dintre firmele de dezvoltare imobiliară pe care le dețin (Revolution Plus și Oberhauser Invest).

 

Suma tranzacției (evident, secretizată, ca mai toate tranzacțiile de acest gen) s-a cifrat la valoarea de circa 2 milioane de euro. Ce vor dezvoltatorii imobiliari să facă acolo? În principal, să dezvolte zona. În ce fel? În ce fel li se permite, municipalitatea pregătind un Plan Urbanistic Zonal (și în funcție de acesta se stabilesc și obiectivele de investiție).

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here