EXCLUSIV – Deschiderea extinderii Baia Mare Value Center va avea loc în 29 septembrie, cu doar 5 spații închiriate din cele 6 amenajate

0
1308

BAIA MARE – RETAIL. Joi, 29 septembrie 2022, așa cum a anunțat 2mnews, în premieră, încă din 17 mai, va avea loc inaugurarea/deschiderea extinderii realizate în acest an la open-air-mall-ul Baia Mare Value Center, proprietate a MAS Real Estate Inc. Noul corp de clădire al Baia Mare Value Center a fost edificat pe o suprafață de circa 4.300 mp, în urma unei investiții totale de aproape 5 milioane de euro (sumă în care a intrat și achiziția terenului), ceea ce sporește suprafața mall-ului inaugurat în decembrie 2018 la 24.600 mp închiriabili și crește valoarea afacerii cu 8,3%, respectiv la 41,6 milioane de euro, conform celui mai recent raport al MAS REI (din 30 iunie 2022).

 

Scrierea de față vă anunță că din cele 6 noi spații comerciale construite în extinderea Baia Mare Value Center (BMVC) au fost închiriate 5, inaugurarea urmând să se facă cu un spațiu liber (cel mai mic disponibil), contractul de închiriere pentru acesta urmând să se semneze după inaugurare – informația a fost confirmată pentru 2mnews de factori decidenți ai BMVC. Cele 5 magazine de brand care se vor inaugura în 29 septembrie 2022 în extinderea centrului comercial sunt:

 

 

1. retailerul german de îmbrăcăminte New Yorker
2. retailerul polonez de îmbrăcăminte LPP House – magazin de brand House
3. retailerul polonez de îmbrăcăminte LPP House – magazin de brand Cropp
4. lanțul farmaceutic Dr. Max, care va deschide o hiper-farmacie
5. spațiu neînchiriat
6. brandul românesc de mobilier Mobexpert

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here