DOCTOR ÎN ECONOMIE – Primarul Cătălin Cherecheș susține că e acționar la o firmă care… nu mai există de 2 ani

0
1514
Cătălin Cherecheș, primarul Băii Mari
Cătălin Cherecheș, primarul Băii Mari

FAPT. În documentele oficiale din perioada 2012-2019 care atestă averea și interesele, primarul Cătălin Cherecheş susține că este, printre altele, acţionar la o societate pe acțiuni, despre care Tribunalul Maramureș afirmă că nu mai este societate pe acțiuni de cel puțin 11 ani (din 2008), ci SRL (implicit nu putea fi acționar, ci cel mult asociat) și care, mai mult, nu mai există pe firmamentul economic de 2 ani.

 

Firma se numea Sevaro și a fost înființată în anul 1999, având 8 acționari, cu părți egale, printre care și actualul primar al Băii Mari. În existența sa economică, conform Tribunalului Maramureș, în anul 2008 societatea nu mai era SA, ci SRL. Totuși, încă din 2012, așadar în ultimii 8 ani, Cherecheș menționează repetitiv în documentele oficiale că este acționar la inexistenta firmă Sevaro SA.

 

În noiembrie 2008, din cauza datoriilor către stat, firma a fost declarată în insolvență (la cererea Administraţiei Finanţelor Publice), procedură gestionată timp de… 11 ani de factotumul pe tărâmul insolvențelor din Baia Mare, Pareto Grup IPURL. În fine, istorica insolvență a fost finalizată în urmă cu 2 ani, când firma a dispărut de pe firmamentul economic, respectiv în 27 februarie 2017 a fost radiată.

 

În pofida acestui aspect, Cherecheș a continuat și în 2018 și în 2019 să susțină că este acționar la o firmă care nu există. Poate în 2020 eroarea materială va fi îndreptată… #NuMaiDațiCopypasteLaDeclarațiileDeInterese

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ