ILUMINAT PUBLIC – TÂRGU LĂPUȘ. Sereleul Ilnic Electric din satul Merișor (Tăuții Măgherăuș), controlat de Ilie Ureche zis “Regele Luminilor” (asociat unic, foto mare sus dreapta), a câștigat concesiunea serviciului de iluminat public din orașul maramureșean Târgu Lăpuș pentru următorii 5 ani.
Contractul, semnat miercuri, 29 iunie 2022, este în valoare totală de circa 4,37 milioane de lei (exact: 4.369.466,50 lei, suma care cuprinde TVA și care este echivalentă cu circa 880.000 euro) și a fost atribuit de autoritatea publică din Târgu Lăpuș, controlată de edilul Mitru Leșe (PNL), prin procedură simplificată, pe criteriul Prețul cel mai scăzut.
Pentru a câștiga licitația, la care a mai participat un singur ofertant, firma lui Ureche a sublicitat (sub prețul maximal estimat de Primăria Târgu Lăpuș) cu 11,77% – unicul criteriu de atribuire a fost prețul. Durata contractului este de 60 de luni (5 ani), timp în care sereleul lui Ureche va prelua în concesiune întreg Sistemul de Iluminat Public din Târgu Lăpuș și trebuie să-l întrețină, mențină în funcțiune și să-l modernizeze.
Oficial, firma trebuie să realizeze un sistem dimming (de control al intensității fluxului luminos) și telegestiune (gestionarea de la distanță a parametrilor rețelor de iluminat), precum și să modernizeze punctele de aprindere, să realizeze iluminatul pentru zonele de risc, parcuri, poduri, pasarele și cel arhitectural. De asemenea, Ilnic va monta și demonta, în perioada contractuală, iluminatului ornamental festiv de sărbători.
![]() |
Firma este o clasică firmă de casă a multor primării din județul Maramureș, în special a celei din Baia Mare, doar în ultimele 8 luni contractând sau subcontractând, conform monitorizării 2mnews: modernizarea iluminatului public în Baia Mare, Ulmeni, iluminat ornamental și montaj stații de încarcare a autoturismelor electrice în Baia Mare, contracte care totalizează peste 17 milioane de lei.
Cătălin VISCHI
ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.