UPDATE – CA-N EVUL MEDIU – Cum au ajuns elevii de la „Șincai”, după investiții de 30 de milioane de lei în modernizarea prestigiosului Colegiu Național, să învețe la lumina lanternelor

5
11897

* Această scriere a investigat cazul reabilitării, de 10 ani, a celui mai prestios colegiu din județul Maramureș, Colegiul Național „Gheorghe Șincai” din Baia Mare, în condițiile în care situația a generat, după investiții de 30 de milioane de lei (!), o halucinantă întoarcere în timp, până în evul mediu timpuriu. Astăzi, elevii au intrat în grevă japoneză.

– Cătălin VISCHI

 

PROTEST: GREVĂ JAPONEZĂ. Proiectul de reabilitare/modernizare a celui mai prestios colegiu din județul Maramureș, Colegiul Național „Gheorghe Șincai” din Baia Mare, implementat începând din anul 2012, a consumat o finanțare care totalizează peste 30 de milioane de lei. Poezia publică este că finanțarea s-a făcut din fonduri nerambursabile, realitatea este că doar o mică parte, puțin peste 10%, este din fonduri nerambursabile europene, mare parte a investiției fiind făcută din credite bancare contractate de Primăria Baia Mare.

 

Nu asta ar fi o problemă, ci faptul că în acest moment, după 10 ani de deranj cauzat de implementarea reabilitării, s-a ajuns la situația ca foarte mulți dintre elevii de la „Șincai” să învețe la lumina lanternelor, pentru că o parte a impresionantei clădiri nu este conectată la sursa de energie electrică. Sigur, urmează iarna, implicit vor învăța și în frig, așa cum s-a mai întâmplat și la finalul anului trecut.

 

Din cauza condițiilor de ev mediu timpuriu în care sunt obligați să învețe, elevii celui mai prestigios colegiu din județ au decis ca astăzi, marți, 20 septembrie 2021, să intre în grevă japoneză (poartă banderole albe pe mână) și Consiliul Elevilor ia în calcul ca începând de miercuri, 21 septembrie 2022, să se prezinte la școală, dar să refuze să intre la orele de curs. Situația, care trenează de mai mult timp și care a escaladat în aceste zile este exact cea prezentată, însă această scriere decriptează motivele pentru care s-a ajuns aici.

 

Investigația 2mnews vă prezintă cu detalii (îndeosebi financiare și de capacitate de execuție a antreprenorilor) parcursul întregului proces de reabilitare. Știm, dacă ați ascultat poezia patriotică a primarului Cătălin Cherecheș (că „avem bani, suntem solvabili, tot ce am promis că o să facem dar n-am făcut, o să facem”) puteți să rămâneți naivi și să o credeți, adevărul este însă cel pe care-l prezentăm mai jos… Scrierea se bazează pe argumente de natură documentară oficială pe care 2mnews le deține (contracte, declarații publice, dezvăluiri ale surselor implicate).

 

Lanterna de veghe

 

Cel mai prestios colegiu din județul Maramureș, Colegiul Național „Gheorghe Șincai” din Baia Mare, situat pe strada cu același nume și la doar circa 400 de metri de Primăria municipiului reședință de județ, este supus unor ample lucrări de reabilitare/modernizare. Ceea ce, în aparență, este bine (corpul vechi al clădirii fiind construit între anii 1903-1906, iar corpul mai nou, în anul 1978). Rău este acest proiect de reabilitare durează de-o eternitate și ceva, de pe vremea când pe Săsar viețuiau plesiosauri (abandonând ironia, din anul 2012, adică de… 10 ani).

 

Și mai rău este că, din eterna cauză a lipsei banilor și a ritmicității plăților (repercutată asupra antreprenorilor și, prin extensie, asupra elevilor și profesorilor), proiectul de reabilitare/modernizare se realizează în etape, de mai mulți antreprenori și tot atât de mulți subcontractori și se prelungește peste limita de suportabilitate a celor cărora le este destinat proiectul: elevii.

 

Dacă vă gândiți că elevii aceia sunt niște filfizoni alintați, aflați că situația în acest moment este următoarea: anul trecut, în septembrie 2021, la începerea anului școlar, elevii de la Șincai au fost mințiți de conducere/autorități că trebuie să facă un exercițiu de paciență/răbdare, pentru că lucrările vor fi finalizate până în octombrie 2021. Adică să rabde un pic, vreo lună, așa.

 

Bine, elevii/profesorii nu știau că toată vara dinaintea începerii anului școlar nu s-a lucrat aproape nimic. Nu știau nici că autoritățile (Primăria Baia Mare, controlată de edilul Cătălin Cherecheș) au semnat contractul de execuție al etapei a II-a de reabilitare abia în 2 octombrie 2020 și că antreprenorul (sereleul sighetean Axa Reconst, cu doar 19 angajați la acel moment, și care era implicat în mai multe contracte de reabilitare/construcție) avea termen de finalizare… 2 ani. Adică octombrie 2022.

 

Lor (elevilor/profesorilor) li s-a spus să strângă din dinți, că acuși-acușica e gata, deși știau că antreprenorul mai are nu o lună, ci un an la dispoziție să finalizeze lucrarea (știți, pe principiul deja patentat, prin care în Baia Mare s-a construit deja cel mai mare parc industrial din Europa, cel mai modern aquapark, vreo două uriașe parcări subterane și alte asemenea… – sigur, nu s-a construit nimic, doar s-a promis).

 

Evident, lucrarea n-a fost gata în octombrie 2021 (nici n-avea cum), chiar dacă antreprenorul sighetean a subcontractat peste un sfert din lucrare, respectiv lucrările de instalaţii termice, ventilare şi sanitare către sereleul Liv Instal (o pondere de 15,89% din lucrare) și lucrările de instalații electrice către sereleul Ecocenter Serv (o pondere de 11,05% din lucrare). Și pentru că n-a fost gata (nu într-o lună, cum a promis conducerea executivă a urbei, ci nici acum, după un an) s-a întâmplat asta: în anul școlar trecut, obligați să învețe toți într-un singur corp al clădirii, elevii au avut… 13 orare – se făceau ore succesiv, când dimineața, când după-amiaza, iar o parte dintre clase făceau orele în deplasare, în clădirea de pe strada Crișan a Universității de Nord (între Teatrul Municipal și piața agroalimantară).

 

Disconfort au avut și profesorii, cărora li s-au improvizat săli profesorale în clase neîncălzite (aceasta fiind situația și acum) și făcând naveta între cele două locații (corpul reabilitat al Colegiului și clădirea universității, de lângă Piața agroalimentară) – desigur, plimbări au făcut și elevii între cele două locații, pentru orele de sport, informatică și limbi străine (care se puteau desfășura doar la Colegiu), dar asta e mai puțin relevant pentru autorități, doar, se știe, mersul pe jos face piciorul frumos.

 

Probabil este foarte important să facem public un aspect ascuns de autoritatea contractantă (Primăria), pentru că s-a repercutat direct asupra tuturor șincaiștilor, elevi și profesori: conform contractului dintre Primăria Baia Mare și contractantul Axa Reconst din Sighetu Marmației, lucrările de reabilitare a corpului vechi al Colegiului nu poate fi făcută decât pe tronsoane şi cu posibilitatea ca în imobil să se desfăşoare actul educaţional în condiţii corespunzătoare. Tocmai am precizat, nu s-a ținut deloc cont de asta, iar „condițiile corespunzătoare” au fost și sunt cele deja precizate.

 

Să sintetizăm: în acest moment, în sălile reabilitate din Corpul vechi al Colegiului s-a întrerupt alimentarea cu energie electrică. Motivul? Pentru că nu este montat paratrăznetul și nu e făcută împământarea. La primele ore, elevii scriu și citesc la lumina lanternelor. În cătunul Cornățea din Poienile de sub Munte tocmai fusese conectată la energie electrică ultima școală neelectrificată din Maramureș. Urmează frigul, n-o să fie nici căldură…

 

Apoi, pentru că lucrarea (care se termină acuși-acușica din septembrie 2021 încoace) nu e finalizată și sălile de la Universitatea de Nord (dintre Teatrul Municipal și piața agroalimentară) trebuie eliberate (încep studenții cursurile – anul trecut, șincaiștii au avut noroc, pentru că studenții au făcut cursurile on-line), executivul Colegiului a luat în calcul două variante: să continue educația în schimburi, ca la forjă, sau să funcționeze în Corpul nou al Colegiului și în sălile de formare ale AJOFM, din spatele Liceului Transilvania (fostul Liceu Industrial nr. 1), situate la ieșirea din oraș.

 

Ca urmare a acestei situații, mulți elevi doresc să se transfere (de regulă, la Colegiul Național “Vasile Lucaciu”), iar media la admitere în clasa a 9-a din acest an a scăzut considerabil, Șincai pierzând statutul de cea mai râvnită școală. Acestea sunt faptele. Să vedem care sunt cauzele și cauzatorii…

 

Reabilitarea cu diamante”, făcută acuși-acușica

 

Reabilitarea Colegiului Naţional “Gheorghe Şincai” se face în baza unui proiect al căror contracte de finanțare au început să fie semnate din 23 martie 2011. Proiectul a fost elaborat în 2012 (!) de firma băimăreană Arcolar (controlată de soții Laura Ioana și Gelu Mugurel Zaharia). S-au împlinit de atunci 10 ani.

 

În etapa I (extindere Corp Multifuncțional), în locul sălii vechi de gimnastică s-a amenajat un corp multifuncţional (la demisol cu spațiu alimentar cu 93 de locuri, la parter cu sală multifuncţională cu 190 de locuri şi, la etaj, cu laboratoare de informatică), plus alei carosabile, suprafețe pietonale (din dale prefabricate) și zone verzi. A costat peste 6 milioane de lei (fix: 6.241.228,92 lei, din care finanțare nerambursabilă de 4.166.476,37 lei). Contractul a fost executat de firma locală IMI SA (controlată de Alexandru Pârjol), lucrările fiind declarate finalizate în 23 iunie 2014.

 

La 1 octombrie 2014, Primăria (prin edilul Cherecheș) a semnat un nou contract. Contractor, tot firma locală IMI SA. Valoarea contractului: peste 12,3 milioane de lei (exact: 12.325.740,19 lei, sumă care cuprinde TVA). Lucrările  trebuiau finalizate în 12 luni (un an), dar au fost finalizate în 20 de luni (în iunie 2016). Sigur, nicio problemă.

 

Totuși, o problemă, dar nu mare, mică-mică, de vreo 12 milioane de lei (aveți mai jos explicația), ar fi următoarea: atunci, la 1 octombrie 2014, primarul Cherecheș a recitat public: “Contractul de lucrări care prevede reabilitarea vechiului corp al Colegiului Naţional Gheorghe Şincai, dar şi a corpului construit în anii ’70” (zicerea mai tronează încă pe site-ul Primăriei, iar dacă va fi eliminată, nicio problemă, ca niște colecționari compulsivi păstrăm print-screen-ul și, evident, contractul din 2014).

 

De altfel, primarul a și detailat în ce constau lucrările la ambele corpuri de clădire. Mai mult, contractul respectiv are ca obiect “Reabilitare Colegiul Național Gheorghe Șincai” și nu se referă nicio cu o virgulă la reabilitarea corpului nou sau a celui vechi, ci la reabilitarea edificiului (argumentul, AICI).

 

De făcut, însă, s-a făcut în acel contract doar corpul nou al Colegiului (cel edificat în anul 1978), ceea ce recunoște și Primăria în textul de licitație al contractului aflat acum în derulare, cel pentru reabilitarea corpului vechi  (“Menţionăm că în perioada octombrie 2014 – iunie 2016 au fost realizate lucrări de reabilitare la Colegiului Naţional „Gheorghe Şincai” – Corp Nou”).

 

Cine mai știe ce s-a-ntâmplat, în condițiile în care slujbașii de pe strada 1 Mai n-au avut nicio reacție? IMI SA a intrat în faliment, patronul firmei IMI SA, Alexandru Pârjol, a decedat și singurul implicat care poate explica de ce el înțelege prin “Reabilitare Colegiul Național Gheorghe Șincai” reabilitarea unui singur corp din cele două existente, primarul Cherecheș, nu se simte nici el prea bine (a sugerat chiar el asta, când a spus că are un Consiliu Local de nemernici care nu-nțeleg nimic – pentru că nu-i mai poate controla pe toți, ca-n precedentele mandate).

 

Dar să nu ne-mpiedicăm de-un amănunt de acest gen: s-a reparat corpul nou într-un contract care menționează să se repare tot, care-i problema? Se repară și Corpul vechi. În fond, cât să mai coste reabilitarea Corpului vechi? Să vedem…

 

Inițial, s-au alocat încă 8 milioane de lei pentru reabilitarea Corpului vechi de la Colegiul Șincai (din creditul de 76 de milioane de lei, luat de municipalitate/Primărie în 2019 de la CEC, pentru că orașul e sărac lipit, degeaba iese public și ciclic primarul Cherecheș să recite poezia bunăstării și a solvabilității, pentru că documentele interne și oficiale ale datoriilor orașului, pe care le deținem, arată contrariul). În fapt, se vor cheltui… 11,5 milioane de lei.

 

S-a făcut o licitație, dar pentru că IMI SA deja nu se simțea prea bine (intrase în insolvență în 2017, iar în martie 2021, la doar o jumătate de an de la decesul patronului Pârjol, a fost declarată în faliment), aceasta a fost câștigată de firma sigheteană Axa Reconst SRL (deținută de Gheorghe Tivadar).

 

Axa Reconst era un serele cu 19 angajați la acea vreme (nici acum nu are prea mulți, 21 la finalul anului trecut) care s-a angajat să finalizeze lucrarea în 24 de luni (2 ani), adică în 2 octombrie 2022. Valoarea contractului, semnat la 2 octombrie 2020 (și răspunsul la întrebarea de mai sus: Cât poate să coste reabilitarea corpului nereabilitat în contractul din 2014?): peste 10,6 milioane de lei (exact: 10.605.844,29 lei, sumă care include TVA).

 

De acești bani, firma lui Tivadar (Axa Reconst) trebuie să reabiliteze Corpul vechi (circa 4.100 mp), dar i s-a impus (doar contractual, faptic a fost invers) să lucreze în așa fel încât în imobil să se desfăşoare actul educaţional în condiţii corespunzătoare. Care sunt condițiile corespunzătoare, v-am spus deja. Și, desigur, să finalizeze lucrarea în 2 ani (24 de luni), adică până în 2 octombrie 2022. Sigur, nu e recepționată, implicit nu e gata.

 

În acest contract (de reabilitare a Corpului Vechi), Tivadar nu s-a zgârcit, ci a livrat mai departe circa 27% din suma contractată (adică 2,85 milioane de lei), mai ales că avea mai multe lucrări contractate și, spuneam, doar 19 angajați. A subcontractat lucrările de instalaţii termice, ventilare şi sanitare sereleului Liv-Instal din Baia Mare (controlat de Ligia Ioana Vorobchievici – firmă de specialitate) și lucrările de instalații electrice sereleului Ecocenter Serv din Sighetu Marmației (controlat de Anuța Oanță, proprietara magazinului Alis Center – firmă specializată pe comerțul cu mobilă, articole de iluminat și de uz casnic).

 

Însă Axa Reconst nu a apucat să finalizeze lucrarea, că Primăria a mai suplimentat contractul cu încă niște instalații electrice de iluminat inteligent. Adică, lucrările suplimentare, contractate la 24 noiembrie 2021, presupuneau înlocuirea aparatelor de iluminat vechi şi uzate şi completarea cu aparate de iluminat cu tehnologie LED. Pentru acest contract suplimentar, Tivadar a luat un asociat, sereleul Electronet Concept din Baia Mare (firmă specializată, deținută de Marius Ioan Petruț și Horia Nicolae Vălenaș). Valoarea acestui contract de lucrări suplimentare este de 845.914,39 lei (sumă care include TVA) și trebuie finalizat în 13 luni, respectiv în 24 decembrie 2022 (cum ar veni, în Ajun de Crăciun).

 

Și acum să facem calculele: reabilitarea Colegiului Național Gheorghe Șincai din Baia Mare a totalizat costuri (contractuale) de peste 30 de milioane de lei (exact: 30.018.727,79 lei, sumă care include TVA). De 10 ani lucrarea nu este finalizată. După ce ai investit 30 de milioane de lei și 10 ani, să înveți la lumina lanternei și apoi să te prezinți la olimpiade internaționale și să iei medalii e o chestie…

 

Dar noi deja de mult nu mai scriem în așteptarea unor soluții din partea celor de pe strada 1 Mai din Baia Mare, plătiți din banii noștri pentru îndreptarea situațiilor și de acest gen. Scriem pentru cei din Calea Dorobanților din Cluj-Napoca, unde se aude.

 

UPDATE. Efect: în mai puțin de o oră de la publicarea acestui articol toate încăperile din Colegiul Național Gheorghe Șincai au fost cuplate la energie electrică. Este lumină în Șincai. Însă asta nu schimbă cu nimic datele problemei prezentate mai sus. N-am obosit, dar nu e normal să ne consumăm energiile pentru situații de acest gen. Permiteți-ne să le consumăm pentru alt gen de cauze.

 

Foto: @ Colegiul Național Gheorghe Șincai, Primăria Baia Mare, Arcolar

 

GRUPUL DE INVESTIGAȚII 2MNEWS

 

 



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

5 COMENTARII

  1. Cele relatate nu mai surprind pe nimeni ,surprinzător este că cel incriminat își continuă nestingherit activitatea ” spre binele urbei și a locuitorilor ei”. Întrebarea ce se pune este: ce părere au votanții entuziaștii acestui personaj ,l-ar vota din nou?

    • Verificați și stadiul lucrărilor la Grădiniță nr.10 din Baia Mare. Aceeași poveste.
      Conducerea trebuie să plătească sume colosale, pentru întreținere, liceului unde s-au mutat provizoriu până la terminarea lucrarilor de reabilitare a grădiniței.
      Grădiniță trebuia să fie gata acum un an și nimeni nu ,,este vinovat” de aceasta amânare, însă copiii și cadrele didactice suferă de necompetent organelor ,,competente”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here