ALEGERI – Mircea Clonoțchi (PNL), noul viceprimar al Cavnicului, penultimul oraș din județ în care administrația publică locală funcționa fără viceprimar

0
1821
Mircea Nicolae Clonoțchi

VICEPRIMAR CAVNIC. Mircea Nicolae Clonoțchi (PNL) este noul viceprimar al Cavnicului, penultimul oraș din județul Maramureș în care administrația publică locală funcționa fără viceprimar – în acest moment, în Maramureș mai există un singur oraș fără viceprimar, Borșa, și alte două comune, Șișești și Rona de Jos.

 

Cine este Clonoțchi

 

Mircea Clonoțchi (34 de ani) a intrat în Consiliul Local Cavnic în urmă cu circa două luni, beneficiind de faptul că doi consilieri locali PNL Cavnic s-au retras din forul deliberativ al orașului, iar el era primul de pe lista de supleanți.

 

El se află la al doilea mandat de consilier local, după ce în mandatul precedent, 2016-2020, a fost ales pe lista PSD, însă în 2018 și-a pierdut mandatul după ce președintele PSD Maramureș, Gabriel Valer Zetea, l-a exclus din partid (pentru că îl susținea pe primarul Vladimir Petruț, intrat în dizgrațiile șefului pesedist și, ulterior, exclus și el din partid).

 

Clonoțchi a contestat în instanță decizia lui Zetea și a dat în judecată PSD Maramureș, proces câștigat în martie 2021, judecătorii hotărând că PSD trebuie să-i plătească lui Clonoțchi, care între timp a trecut la PNL, daune morale de 5.000 de lei (și i le-a plătit – pare comic: PSD Maramureș a plătit unui membru PNL Maramureș 5.000 de lei pentru că l-a prejuciat moral).

 

De ce doar după un an

 

De ce s-a numit viceprimar la Cavnic doar acum, la aproape  un an de la alegerile locale? Pentru că primarul Vladimir Petruț (PNL) are doar 6 din cei 15 consilieri locali, respectiv era în minoritate (ceilalți 9 fiind de la: PMP – 5, USR – 3, AUR – 1).

 

Încă de la început, primarul Petruț, care conduce din 2015 administrația locală, a propus ca viceprimarul să fie din grupul cel mai bine reprezentat în Consiliul Local Cavnic, adică de la PNL. Numai că și PMP și USR vroiau să impună viceprimar din partidele lor, așa că nu s-a ajuns la un numitor comun, până aseară când s-a reușit atragerea a încă 2 consilieri locali care să voteze propunerea PNL.

 

S-a convocat ședința Consiliului  Local, s-au prezentat 13 din cei 15 consilieri, iar pentru funcția de viceprimar s-au înscris Mircea Clonoțchi (PNL) și Camil Bindiu (USR). Primul a avut 8 voturi, al doilea 5. End of story. Lui Petruț i-a ieșit așa cum a vrut. Din nou. Iar Cavnic are una dintre cele mai tinere conduceri ale administrației publice locale din Maramureș: Vladimir Petruț (38 de ani) și Mircea Clonoțchi (34 de ani).

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here