ABONAT PUBLIC – Firma de casă a administrației din Vișeu de Sus, Conrep, a dat lovitura pe final de an: un nou contract de peste 33 de milioane de lei

0
3509

MONITORIZARE BANI PUBLICI. Abia trecut Crăciunul, în 27 decembrie 2023, administrația publică locală din Vișeu de Sus, controlată de Vasile Coman Vărzaru’ (faptic, la PSD), a semnat un contract de peste 33,7 milioane de lei (exact: 33.763.947,89 lei, sumă care include TVA), care vizează proiectare și execuția lucrărilor de reabilitare și refacere a infrastructurii rutiere și pietonale (străzi, poduri, podețe, praguri de fund) și consolidare maluri/anrocamente de pe orașului.

 

Contractul a fost semnat după strategia deja clasicizată: trei oferte, una declarată inadmisibilă, una retrasă, iar cea declarată conformă este declarată și câștigătoare. Oferta câștigătoare aparține unei asocieri care are ca lider firma de casă Conrep SA Vișeu de Sus, iar asociați secundari pe Concrete Bridge SRL Moisei și Construct CDP SRL Baia Mare (ultima firmă este specializată în proiectare, ambii asociați secundari fiind colaboratori în mai multe proiecte derulate în Vișeu de Sus de firma de casă Conrep).

 

Lucrările trebuie finalizate în 2 ani și 3 luni, fiind repartizate 3 luni pentru proiectare și 24 de luni pentru lucrările propriu-zise. Garanția lucrărilor, 3 ani (36 de luni). În mod practic, vor fi reabilitate/asfaltate 3,7 kilometri de străzi (3.775 metri) cu două benzi de circulație, vor fi amenajate intersecții cu drumuri laterale și vor fi efectuate lucrări de sprijinire cu ziduri de sprijin și fundații adâncite de parapet din beton armat.

 

Numai în ultimele 8 luni ale anului 2023 (și doar în cazul contractelor în care este unic executant sau lider de asociere – nu și în cele în care este asociat secundar), Conrep a semnat 7 mari contracte cu Primăria Vișeu de Sus (de infrastructură rutieră și edilitară – drumuri, pistă de biciclete, renovări energetice instituții de învățământ) care totalizează peste 57 de milioane de lei (exact: 57.359.194,80 lei, sumă care include TVA).

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here