INEDIT – A 13-a ediție a Serbărilor Lenkerului și-a desemnat azi câștigătorii: toți cei prezenți la sărbătoare

0
287
„Serbările Lenkerului” Cavnic 2017, ediția a XIII-a

PÂRTIEEE! În urmă cu puține momente s-a încheiat a 13-a (cea mai cu noroc) ediție a tradiționalelor „Serbări ale Lenkerului” organizate anual în Cavnic.

 

Celebrele și unicele săniuțe cu volan care au dus faima Cavnicului în întreaga lume s-au aliniat și anul acesta la startul unei competiții deschise, ca de fiecare dată, tuturor celor care iubesc natura, aerul curat și voia bună. Întrecerile s-au desfășurat pe cinci categorii – de vârstă (copii – 6 ani, adulți +18 ani), pe număr de participanți „la trafic” (lenker simplu, lenker dublu) și… open (adică toată lumea e binevenită, numai distracție să iasă).

 

Festivitatea de premiere

Ceremonia de decernare a „mult râvnitelor” trofee a fost prezidată de primarul Vladimir Petruț, iar în acerba luptă pentru cucerirea premiilor oferite de organizatori (la fel ca în fiecare an – Consiliul Local și Primăria orașului Cavnic), s-au înscris aproximativ 50 de participanți,  dar, la final, câștigători au ieșit și toți ceilalți aproximativ 500 de spectatori care au avut prilejul să asiste la o competiție plină de voie bună și antren (în caz  că mai există sceptici – anexăm și galeria foto, pentru conformitate).

 

 

 

2mnews



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ