CIRC – Consiliul Local Baia Mare a schimbat viceprimarul a doua oară în cinci zile, noul viceprimar Florin Creţ, la cinci minute după ce a depus jurământul de consilier

0
503
Florin Creț, noul viceprimar al Băii Mari

ADMINISTRAŢIE. Astăzi, de la ora 15, a avut loc o şedinţă extraordinară a Consiliului Local (CL) Baia Mare, convocată la propunerea a opt dintre cei 11 consilieri ai Coaliţiei pentru Baia Mare condusă de primarul ales şi suspendat Cătălin Cherecheş. Umilit de „trădarea” celor pe care i-a adus în forul administrativ al municipiului, în urma căreia în loc să fie numit viceprimar cel desemnat de el, respectiv Ştefan Pop, la votul secret a ieşit viceprimar Cristian Niculescu-Ţâgârlaş (PNL), Cherecheş a reacţionat.

 

În primă fază i-a pus pe cei pe care i-a luat în remorca sa politică, PMP, să conteste validitatea alegerilor, aceştia susţinând că au fost împiedicaţi să participe la vot pentru că nu li s-au validat cei doi consilieri locali (Florin Creţ şi Doris Căluz, primul directorul cotidianului „Glasul Maramureşului”, a doua, fiica fostei directoare de la Direcţia pentru Tineret, actualmente administrator public la Primăria Ulmeni).

 

Până la primirea unui răspus la contestaţie, nerăbdarea lui Cherecheş de a-l şti pe Niculescu-Ţâgârlaş cu acces la documentele Primăriei a creat un alt scenariu. Opt dintre consilierii Coaliţiei (Radu Ardelean, Viorel Pop, Ioan Mandra, Ştefan Lupşa, Clara Sinn, Dorel Mureşan, Alexandra Pop şi Ştefan Pop) au solicitat convocarea unei şedinţe extraordinare.

 

Pe ordinea de zi: modificarea comisiei de validare a consilierilor locali ce urmau a fi numiţi (Florin Creţ şi Doris Călăuz, ambii de la PMP, înlocuitori ai lui Adrian Todoran şi Iustin Talpoş, aleşi în demnităţile de deputat, respectiv senator), apoi validarea acestora. După aceea, s-a dispus o plângere prealabilă la hotărârea prin care Niculescu-Ţâgârlaş a fost numit viceprimar şi apoi s-a votat încetarea delegării consilierului liberal de a îndeplini temporar atribuţiile de viceprimar.

 

Ce s-a schimbat de la votul pentru funcţia de viceprimar şi ziua de azi? Cherecheş „a bătut palma” cu PMP (oferindu-le postul pe care deja îl pierduse, de viceprimar, lui Florin Creţ) şi cu… PSD (vă vom dezvălui curând şi motivaţia acestora). În consecinţă, la vot, în sală au fost 18 consilieri. Cei ai PNL şi consiliera PER Daniela Băzărea au ieşit din sală refuzând să participe la vot, rezultat: Florin Creţ – propunerea Coaliţiei (!) pentru funcţia de viceprimar – a fost votat în unanimitate (mă rog, de către „unanimitatea” rămasă în sală).

 

Consecinţă, Florin Creţ este noul viceprimar al municipiului Baia Mare, la doar câteva minute după ce a devenit consilier local şi a depus jurământul. Cristian Niculescu-Ţâgârlaş a declarat, pentru 2mnews, că va contesta în contencios administrativ acţiunea de astăzi. „Au fost câteva încălcări flagrante pe care le voi sancţiona atacând în contencios administrativ, voi sesiza prefectul”, a precizat Niculescu-Ţâgârlaş, care a fost viceprimar doar cinci zile.

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ