AURUL MARAMUREȘULUI – O companie australiană prospectează redeschiderea unor mine aurifere din zona Cavnic

2
2273

INTENȚIE. Okapi Resources Limited, o recent fondată companie din Mount Hawthorn (o suburbuie a Perth-ului, metropolă situată în vestul Australiei), care vizează dezvoltarea unor proiecte miniere cu potențial în extragerea minereului aurifer, și-a exprimat intenția de a găsi, împreună cu autoritățile, posibilități de redeschidere a unor mine din zona Cavnic.

 

Vineri, 9 martie, managerul companiei, Nigel Munro Ferguson, împreună cu brașoveanul Bebe Cotolboiu (reprezentatul companiei australiene în România, consultant specializat pe management informatic) și Gavril Vădean, președintele Camerei de Comerț Române în Australia de Sud, se vor întâlni cu executivul Primăriei Cavnic pentru „a găsi împreună posibilități de redeschidere a minelor din zonă”. Ferguson nu este la prima tentativă de acest gen, în trecutul apropiat vizând posibilitatea de a redeschide mine cuprifere din România (a avut întâlniri la Ministerul Economiei, dar nu s-a concretizat nimic).

 

Okapi Resources Limited (OKR) s-a fondat în urmă cu mai puțin de un an (la 29 mai 2017) și are interese în dezvoltarea a două proiecte ambele fiind în zone în care se exploatează minereu aurifer: unul este în Kimberley Goldfields (în vestul Australiei, lângă Halls Creek) și altul în Kilo-Moto (situat în nord-estul Republicii Democrate Congo și estimat de australieni la 4,5 milioane de dolari, de altfel, și denumirea firmei a fost luată de la okapi, un mamifer înrudit cu girafa și orginar din pădurea congoleză Ituri).

 

Practic, strategia firmei australiene este să exploateze perimetre miniere aflate în imediata apropiere a unor exploatații deja funcționale și al căror rezultate sunt palpabile (de exemplu, prospecțiunile din Kilo-Moto, făcute în cadrul a ceea ce ei au botezat „Proiectul Mambassa”, s-au făcut în vecinătatea exploatațiilor din Adumbi și Makapela Gold).

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

2 COMENTARII

  1. in cavnic nu mai sant sanse de deschidere a minelor nu stiu cine mai investeste intr o mina plina de apa si utilaje lasate de izbeliste abureli de la primar de a mai castiga alegerile de anul viitor .Specialistul in domeniu mineritului D l Dicu din campania electorala cand a castigat d l petrut alegerile la primarie a facut o declaratie la casa de cultura nu va mai amagiti minele nu se vor mai deschide asta este o escrocherie a primarului din cavnic care sa laudat ca din primarie va iesi in pensie

    • Știu opinia d-lui Dicu și a altor mari specialiști din mineritul maramureșean pentru că am făcut o emisiune tv, prin 2014, despre șansele reale ale des și cadențat anunțatelor (de oficialități ale statului) posibilități de redeschidere a unor mine. Totuși, și dânșii erau de acord că mai există câteva (două-trei) perimetre miniere în Maramureș care ar putea fi rentabile economic, dacă se investește în tehnologie – nu e vorba de redeschiderea unor mine, ci de deschiderea unor perimetre miniere în apropierea unor foste mine. Însă, în privința demersului firmei australiene, mi-am exprimat public opinia că privesc cu rezerve că dorința se va concretiza.

LĂSAȚI UN MESAJ