ANALIZĂ – Maramureș, pe ultimul loc în țară la creșterea numărului de salariați din ultimul an

1
386

SITUAȚIE. Această analiză se bazează pe date oficiale ale instituțiilor publice, cuantificate de Institutul Național de Statistică, și se referă la o comparație numerică a efectivului de salariați din județul Maramureș în lunile februarie 2017 și februarie 2018, precum și a salariului mediu net cu care au fost remunerați aceștia.

 

1.100


de angajați este numărul cu care a crescut totalul salariaților în județul Maramureș
în ultimul an.

Din punct de vedere numeric, totalul salariaților din județul Maramureș este într-o ușoară creștere, câștigând în ultimul an un plus de 1.100 de angajați. La nivel național, Maramureșul a înregistrat în ultimul an cel mai mic avans din punct de vedere numeric, situându-se pe ultimul loc din țară în acest sens. Mai exact, dacă în februarie 2017 la nivel județean erau înregistrați 106.500 de salariați, în februarie 2018 numărul acestora a crescut până la  107.600. Procentual, creșterea este de 1,03% în contextul în care media națională este de 3,3%.

 

În privința salariilor medii nete, în perioada analizată, se observă, de asemenea, o creștere. În februarie 2017, salariul mediu net la nivelul angajaților din Maramureș era de 1.802 lei, iar în februarie 2018 salariul mediu net a crescut până la 2.009 lei (plusul fiind de 207 lei). Procentual, creșterea este de 11,49%, în contextul în care media națională a fost de 11,2%.

 

2mnews



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here