VIDEO – Măndița Baias, candidat Senat USR PLUS Maramureș: Cinste, competență și bună-credință pentru educația din România

0
633

ADVERTORIAL. Sunt Măndița Baias, profesor în Baia Mare. Experiența mea profesională este legată de învățământul liceal, gimnazial și cel special. Am făcut până acum tot ce poate face un om într-o viață normală. Am sădit un pom, am construit o casă, am crescut și educat un copil care acum este la casa lui și face ce a văzut acasă: muncește mult și corect.

 

 

Încerc să transmit preocuparea mea pentru știință elevilor mei. Nu e greu, pentru că pasiunea e molipsitoare. Mă preocupă digitalizarea școlilor pentru a avea o soluție civilizată de învățare online. În acest sens, am contribuit voluntar la modernizarea a zeci de școli din țară.

 

 

În următorii ani, România trebuie să țină pasul cu schimbările ce au loc în lume. O să avem foarte multă treabă și e nevoie de oameni profesioniști, care să muncească eficient. Este atât de mult potențial la noi și atâtea oportunități încât nu putem lăsa șansa istorică să treacă pe lângă noi!

 

 

Am suficientă experiență pentru a-mi asuma modernizarea educației. Standardele de profesionalism pe care mi le-am însușit în întreaga activitate și iubirea de oameni sunt aspecte care mi-au călăuzit pașii tot timpul. Aș vrea să fac educația accesibilă pentru toți copiii României. Aș vrea să readuc onoarea meseriei de dascăl și să fac din școală inima cetății.

 

 

Sunt Măndița Baias, candidez la Senat din partea Alianței USR PLUS Maramureș și îmi propun să aduc cinstea, competența și buna-credință pentru educația din România!

 

 

 

* Acest material a fost comandat de Partidul Libertate, Unitate și Solidaritate, Filiala Maramureș (parte a alianței electorale „Alianța USR PLUS”) și realizat de operatorul economic SC Umbrella Art Crew SRL. Cod unic de identificare: 11200021



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here