VESTE BUNĂ – Călin Bota: Autoritățile locale pot cere împrumuturi de la stat în limită de 630 de milioane de lei pentru investiții publice

0
89

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ. Guvernul a adoptat, astăzi, 28 iulie 2021, o ordonanță de urgență care permite autorităților locale să ceară anul acesta împrumuturi de la stat în limită totală de 630 milioane de lei.

 

„Banii vor putea fi folosiți pentru asigurarea prefinanţării şi/sau cofinanţării proiectelor realizate din fonduri externe nerambursabile și din programe naționale, inclusiv pentru cheltuielile neeligibile asociate proiectelor, pentru finanțarea investițiilor publice locale.

 

Aceste împrumuturi vor putea fi  rambusate în termen de 3-5 ani sau anticipat, în funcție de posibilitățile fiecărei administrații locale. Decizia Guvernului vine în sprijinul multor comunități locale din Maramureș și din întreaga țară, unde e nevoie de investiții și de proiecte care să ducă la dezvoltare și la o viață mai bună pentru noi toți”, a precizat deputatul PNL Călin Bota.

 

Cabinetul parlamentar al deputatului Călin Bota



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here