REACȚIE – Cristian Niculescu-Țâgârlaș: Stângismul, o atitudine care nu scuză lipsa de competență și experiență în politică

0
257

ADVERTORIAL – PARLAMENTAR. După 30 de ani de căutări, alegerile din anul 2020 au dat un semnal cert privind primenirea clasei politice, în special la nivelul demnitarilor de stat, după generația lui Iliescu, fiind rândul generației lui Dragnea să ajungă, cu mici excepții, la pubela istoriei. Dezamăgit și nemulțumit de impostura populist-politicianistă, electoratul a dat un vot de blam PSD, formațiune care și-a demis premierii pe motive de obediență discutabilă, devenind dintr-o sinecură cu pretenții doctrinare, un partid ajuns în zona de terapie intensivă a politicii europene. PNL și-a asumat guvernarea într-o perioadă dificilă, reamintim că epidemia a izbucnit în țară în februarie 2020, reușind să țină sub control una din cele mai mari crize sanitare din ultimul secol iar după alegerile parlamentare din 6 decembrie a constituit o alianță politică funcțională, capabilă să guverneze în interesul României și al cetățenilor săi.

 

În acest context, sunt surprins de derapajele repetate ale colegilor parlamentari din USR PLUS, senatori și deputați, care clamează vocal și public respectarea protocoalelor coaliției aflate la guvernare dar votează “braț la braț” cu “dușmanul pesedist”. Le reamintesc tinerilor mei colegi de coaliție din USR PLUS că la alegerile din 2020 au fost votați și pentru promisiunea de a aduce oameni noi în politică, dar din lipsă de cadre au ajuns să propună în funcții publice foști social-democrați reciclați, iar acolo unde nu au găsit soluții viabile s-au sabotat reciproc în interiorul alianței, canibalizând partidul nou înființat.

 

Profit de ocazie pentru a-i aduce aminte tânărului deputat USR PLUS de Maramureș, Brian Cristian, că dacă demagogia privind sancțiunea pentru absențele parlamentare din primavară am trecut-o cu vederea, considerând-o ca fiind o manifestare de teribilism cauzată de lipsa de experiență politică, declarația sa critică privind decizia președintelui Iohannis de a retrimite spre reexaminare legea privind interimatul directorilor este o afirmație impardonabilă.

 

Pot accepta și ideea că distinsul meu coleg de la USR PLUS are puseuri de grandilocvență, generate probabil de purtarea tricoului celebrului personaj lansat în benzile desenate americane ale anului 1933, criticând oricând și pe oricine, însă chiar și deputatul “Superman” trebuie să accepte că în Constituția României, la Articolul 77, paragraful (2) este menționat că președintele are dreptul de a solicita reexaminarea unei legi înainte de promulgarea ei. Un aspect neacceptat, tot datorită ignoranței, și de alți colegi parlamentari celebri precum deputații Marcel Ciolacu și Gabriel Zetea, a căror scuză este însă de sorginte ideologică.

 

Închei menționând o afirmație a binecunoscutului Sir Ernest Benn, celebru editor, scriitor și publicist politic britanic care anticipând existența unor politicieni de tip USR PLUS și PSD, afirmă cu maximă responsabilitate că:  “Politica este arta de a căuta necazuri, de a le găsi indiferent dacă există sau nu, de a le diagnostica incorect și de a le aplica un remediu greșit.”

 

Cristian Niculescu-Tâgârlaș – senator PNL



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here