SUPLIMENT – Vasile Barbul: Proiectul de reabilitare de la Grădiniţa Step by Step a fost refăcut şi intervenţia costă cu 300.000 de lei mai mult

0
587
Vasile Barbul, şeful Direcţiei Generale Dezvoltare Publică din Primăria Baia Mare

PERSUASIUNE. Grădiniţa cu Program Prelungit „Step by Step” din Baia Mare, situată pe strada Dr. Victor Babes nr. 2, a fost prima investiţie pe care administraţia locală a făcut-o în timpul „erei Cătălin Cherecheş”, în 2011.

 

În 3 septembrie 2015, s-a semnat un contract de execuţie pentru reabilitarea şi modernizarea „corpului vechi” al Grădiniţei, la acel moment aflat în stare avansată de degradare şi despre care, iniţial, se luase decizia demolării. Clădirea edificată în urmă cu 120 de ani a fost salvată de la demolare, tocmai datorită faptului că s-a considerat că face parte din istoria industrială a oraşului, aparţinând, la un moment dat, companiei miniere.

 

Respectiva reabilitare era în cuantum aproximativ de 200.000 de euro, în costuri fiind prevăzute şi mobilierul necesar şi elementele de joacă. Se dorea ca în acea clădire să se facă „săli de curs pentru preşcolari, grupuri sanitare, spaţii de depozitare şi spaţii administrative”. După o vreme, lucrările s-au sistat. Ieri, Vasile Barbul, şeful Direcţiei Generale Dezvoltare Publică din Primăria Baia Mare, le-a explicat consilierilor municipali ceea ce nu ştia nimeni, dar nici nu-ntreba nimeni.

 

„Trebuie să aprobaţi o nouă documentaţie tehnică, în faza de Proiect Tehnic şi detalii de execuţie, pentru investiţia Grădiniţa Step by Step, reparaţii capitale şi modernizare a corpului vechi. Aici, când au început reabilitările (n.red., în 2015) şi constructorul a răzuit tencuiala, s-a constatat că exista o stare de degradare mai mare decât cea estimată în Proiectul Tehnic. E o clădire veche de 120 de ani, s-au constat fisuri în pereţi şi a fost necesară refacerea proiectului şi includerea unor lucrări care iniţial nu erau cuprinse. Valoric, acum proiectul e mai mare cu aproximativ 300.000 de lei decât cel iniţial (n.red., adică vreo 370.000 de euro). Acolo nu sunt prevăzute grupe, e o clădire unde se vor face o sală de gimnastică pentru copii, o spălătorie, spaţii administrative”, a precizat Barbul.

 

Deşi nu există bani prevăzuţi în buget pentru această investiţie, Barbul i-a convins pe consilieri să aprobe proiectul, că „oricum durează până va fi pus pe SEAP, scos la licitaţie” etc., şi oricum e preconizat ca investiţia să fie demarată în 2018 când, dacă va fi finalizată licitaţia va putea fi cuprinsă în bugetul pe anul viitor. Aşa că proiectul a fost aprobat. La fel de bine se putea aproba construirea unei staţii orbitale, pentru că „până o scoatem la licitaţie, până parcurge toate fazele, poate vin marţienii şi o construiesc ei”.

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here