SEMN – Noul patron al Remat Maramureș SA a completat obiectul de activitate cu lucrări de construcție a clădirilor și a contractat o linie de credit bancar

0
4277

ACTIVITATE CONEXĂ. Paul Cosmin Dumitrescu (42 de ani), care împreună cu soția sa, Roxana Alexandra Dumitrescu (40 de ani), controlează reciclatorul maramureșean Remat SA Baia Mare prin deținerea a circa 95% din acțiunile firmei, a decis completarea obiectului de activitate al societății prin introducerea a două coduri CAEN, lucrări de construcție a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale și comerț cu ridicata al mașinilor pentru construcții, mișcarea putând fi un semnal pentru viitoarele investiții, prin intrarea pe segmentul dezvoltatorilor imobiliari locali. De asemenea, în mai 2023, firma a obținut un cash flow important, prin contractarea de la Exim Banca Românească a unei linii de credit în valoare de 2 milioane de lei.

 

Familia Dumitrescu, originară din Caracal (jud. Olt), deține prin Pedab Construct Invest SRL din București (al cărei unic asociat este Paul Cosmin Dumitrescu) 53,1090% din acțiunile firmei Remat, iar prin Roxana Alexandra Dumitrescu, în nume personal, încă 41,7221% din reciclatorul din Maramureș (restul acțiunilor, 5,16% fiind deținute de diverse persoane fizice).

 

Deși principala activitate a Remat Maramureș a rămas achiziționarea deșeurilor feroase și neferoase și prelucrarea acestora, firma a dezvoltat în timp activități conexe, importând și comercializând profile de aluminiu din Grecia, feronerie pentru tâmplarie de aluminiu, tâmplărie PVC din Germania și fabricarea și comercializarea produselor din marmură compozită.

 

Remat Maramureș s-a înființat în 1991 pe structura fostei Întreprinderi Județene de Recuperare și Valorificare a Materialelor Refolosibile – fondată în 1980 pentru colectarea deșeurilor metalice, nemetalice (hârtie, sticlă, cauciuc) și materii prime de origine animală (lână, piei) – și s-a privatizat în totalitate în decembrie 1998, după ce Asociația Salariaților a cumpărat  pachetul majoritar de acțiuni (69,42%) pe care-l deținea statul român, prin FPS.
În 2022, firma Remat Maramureș SA a raportat o cifră de afaceri de 26,06 milioane de lei și un profit net de aproape 806.000 lei, realizat cu 61 de angajați.

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here