SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ORAȘ – Patru spectacole în Baia Mare, în acest weekend

0
225
„Emilia în timp de pace și război” - scenă din spectacol

TEATRU. Teatrul Municipal Baia Mare a anunțat programul spectacolelor programate în acest weekend (5-6 februarie 2022). Astfel, sâmbătă, 5 februarie, de la orele 10.00 și 11.30, la teatrul de Păpuși sunt programate două reprezentații ale spectacolului “Petrică și Lupul”, după Serghei Prokofiev, în regia lui Iulian Bulancea. În distribuție, actorii Iulian Bulancea, Carmen Bulancea, Ruxandra Lăzărescu, Vlad Crișan. Spectacolul durează 60 de minute, iar prețul unui bilet este 7 lei.

 

Basmul simfonic “Petrică și Lupul” este o misterioasă poveste, imaginată de compozitorul rus Serghei Prokofiev. Un copil năstrușnic, animale prietenoase, muzica frumoasă si umbre captivante ne invită în aventura copilăriei: cum să-ți învingi frica? Un spectacol intens vizual, un teatru de umbre, inspirat de povestea spusă în versuri. O peripeție în care mintea și sufletul sunt puse la încercare deopotrivă.

 

Sâmbătă, Emilia în timp de pace și război

 

Tot sâmbătă, 5 februarie, de la ora 19.00, la Teatrul Municipal este programat spectacolul „Emilia în timp de pace și război”, de Aldo Nicolaj, în regia artistică a lui Radu Dinulescu și scenografia lui Mihai Vălu. În distribuție, actrițele Diana Podăreanu, Sanda Savolszky, Claudia Păunescu, Wanda Farkaș și Adriana Covaci.

 

Spectacolul “Emilia în timp de pace și război” este povestea a cinci femei, cinci personaje a căror putere de a înfrunta provocările vieții vine tocmai din inepuizabila lor sensibilitate, empatie, sete de iubire, cruzime tandră și umor. Spectacolul se joacă în Sala Mare a Teatrului Municipal, cu publicul pe scenă, durează 90 minute (fără pauză), iar prețului unui bilet este 20 lei (preț redus: 10 lei).

 

Duminică, Improjoker

 

Duminică, 6 februarie, de la ora 19.00, are loc o nouă reprezentație a spectacolului de improvizație “Improjoker”, în regia artistică a Mihaelei Sîrbu și scenografia lui Mihai Vălu. Vor improviza actorii Andrei Dinu, Eduard Bîndiu, Mircea Gligor, Han Andrei, Raul Hotcaș, Denisa Blag, Alex Macavei și Petru Damșa. „ImproJoker” îți satisface setea de curiozitate și nevoia de joacă. Spectatorul poate fi deținătorul unor sugestii care, odată lansate, pot să genereze povești surprinzătoare, în cascadă. Spectacolul se va juca în Sala Mare a Teatrului Municipal, durează 75 minute, iar prețului unui bilet este 20 lei (preț redus: 10 lei).

 

* Foto: @Teatrul Municipal Baia Mare

 

2mnews



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here