SCHIMBAREA LA FAȚĂ – Joc entuziasmant: Minaur a spulberat Măgura Cisnădie, învingând cu 7 goluri diferență

0
276

HANDBAL FEMININ – LIGA NAȚIONALĂ. Miercuri, 2 februarie 2022, în Sala Sporturilor Lascăr Pană din Baia Mare, în meci contând pentru etapa a 14-a a Ligii naționale de handbal feminin, CS Minaur Baia Mare a învins, cu 34-27 (18-10), CS Măgura Cisnadie. Aflate pe locul 8 în clasament, pe o poziție departe de pretențiile clubului, băimărencele au întâlnit formația de pe locul 5, o adversară mult mai bine clasată, care a câștigat în meciul din turul campionatului cu 30-24 și care se află într-o formă bună (cu 4 victorii din ultimele 5 meciuri din Ligă), dar pe care au învins-o de 4 ori în ultimele 5 meciuri.

 

Partida, arbitrată de bucureștenii Teodor Șerbu și Andrei Vasilescu, a început cu un neașteptat (și îmbucurător pentru suporteri) galop de sănătate al băimărencelor, care în prima repriză s-au distanțat, îndeosebi prin forcingul din a doua treime, la 8 goluri diferență (14-6), intrând la vestiare cu liniștitorul scor de 18-10, în pofida eliminărilor lui Polocoșer, Lavko și Cioca, care au însemnat 6 minute de joc în inferioritate numerică (oaspetele au avut o singură eliminare, a lui Bardac, spre finalul reprizei, în min. 26).

 

Diferența de 8 goluri se păstrează și după primele 10 minute ale celei de-a doua reprize (min. 40, 22-14). Pe eliminarea lui Țârle, oaspetele se apropie la 6 goluri (min. 41, 22-16 – au marcat Tătar și Ianasi), Fotonea cere time-out, echipa revine în efectiv complet și la jumătatea reprizei Minaur menține diferența de 6 goluri (min. 45, 24-18).

 

Oaspetele forțează reducerea diferenței, dar băimărencele (îndeosebi Laslo, care părea că marchează de oriunde – în foto -, și extrema Fujita) răspund bine perioadei evident mai bune ale Măgurei și se intră în ultimele 10 minute cu aceeași diferență de 6 goluri (min. 50, 29-23). Final de meci liniștitor, încheiat cu un gol din schemă înscris în ultimele 2 secunde de Fujita și 34-27, scor final și victorie strălucitoare a acelaiași echipe care în urmă cu câteva zile a fost spulberată pe același teren de CSM București. Altă față, altă dăruire, bucurie dăruită suporterilor și, mai ales, atitudine profesionistă.

 

Pentru Minaur au înscris: Laslo (9 goluri), Tîrle, Severin și Lavko (câte 6 goluri), Fujita (4 goluri), Tănăsie (2 goluri), Cioca (1 gol). De la oaspete s-au remarcat Tătar (5 goluri), Bardac, Neagu și Gariaeva (câte 4 goluri). În urma victoriei, băimărencele urcă pe locul 7 în clasament, cu precizarea că nu s-au disputat decât 3 din meciurile etapei.

 

Etapa următoare, Minaur joacă în deplasare, meci extrem de dificil, joi, 10 februarie, cu HC Dunărea Brăila (echipă de cupe europene, acum clasată pe locul 6).

 

* Foto generică: @Minaur Baia Mare

 

Andrei TUDORAN



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here