S-A STABILIT – Data inaugurării primului supermarket Kaufland deschis într-un oraș din Maramureș și al 5-lea pe care retailerul îl operaționalizează în județ

0
19727

KAUFLAND VIȘEU DE SUS. Cel de-al cincilea supermarket din Maramureș al retailerului Kaufland va deveni funcțional la 15 februarie 2024, acesta fiind primul pe care Grupul Schwarz, unul dintre principalii retaileri de pe piața europeană, îl va deschide într-un oraș din județ, precedentele 4 fiind deschise în cele două municipii. Noul magazin Kaufland va fi inaugurat în Vișeu de Sus, fiind localizat pe Aleea Eroilor nr. 49 și având o suprafață utilă de aproape 5.000 mp. Investiția a fost de circa 29,28 milioane de lei.

 

Kaufland a intrat pe piața de retail din Maramureș în 16 martie 2006, odată cu inaugurarea primului supermarket, cel din Baia Mare, de pe strada George Coșbuc (cel localizat vis-a-vis de Spitalul Județean), în urma unei investiții de 8 milioane de euro. Cel mai mare supermarket Kaufland din Maramureș este cel inaugurat în 10 august 2022 în Baia Mare, pe Bd. Regele Mihai I nr. 100 (vis-a-vis de strip-mall-ul Baia Mare Value Centre) – 6.000 mp, construit în urma unei investiții de 7,25 milioane de euro (sumă care se referă exclusiv la construirea supermarketului).

 

În acest moment, Kaufland deține în Maramureș 4 supermarketuri funcționale, – 3 în Baia Mare (pe str. George Coșbuc nr. 38, Bd. Unirii nr. 21A și Bd. Regele Mihai I nr. 100) și 1 în Sighetu Marmației (pe str. Bogdan Vodă nr. 164 -170) – și are alte două supermarketuri în construcție (în Baia Mare pe str. Vasile Lucaciu și în Baia Sprie pe str. Câmpului nr. 3).

 

* Foto generică: @Kaufland

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here