#ÎNDRĂZNEȘTESĂCREZI – 10 milioane de euro pentru 20 de kilometri de drum: cine sunt cei trei magi care iau banii și Vărzaru’, vârful triunghiului

2
7563
Gabriel Zetea și Vasile Coman

REABILITARE DRUM. Lucrările pentru reabilitarea DJ 187 pe o porțiune de 20 de kilometri – pe ruta Leordina (DN 18) – Ruscova – Repedea – Poienile de Sub Munte – vor fi realizate de asocierea de firme Conrep SA – Dimex 2000 Company SRL – Explan SRL.

 

Proiectarea și execuția lucrării, care trebuie finalizată în 720 de zile (aproape 2 ani, din care primele șase luni va fi proiectarea și obținerea autorizațiilor), va fi decontată cu peste 10,1 milioane de euro (exact: 48.078.715,42 lei + TVA), banii urmând să vină din bugetul Programului Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) II.

 

Contractul a fost semnat (vezi foto mic dreapta, de la ceremonia oficială), de președintele Consiliului Județean (CJ) Maramureș, Gabriel Valer Zetea, din partea beneficiarului, și de directorul executiv al liderului asocierii (fosta întreprindere forestieră de stat din Vișeu de Sus, Conrep SA), Mihai Boga, în prezența plenară (după model comunist) a primarilor localităților prin care trece porțiunea de drum județean ce urmează să fie reabilitat.

 

Cine sunt câștigătorii

 

Cei care vor lua banii sunt, în principal, abonați de casă ai lucrărilor pe bani publici din Maramureș (fapt subliniat și de reprezentantul liderului asocierii: “Ne cunoaştem cu primarii, am avut colaborări bune cu majoritatea lor.”).

 

Liderul asocierii, Conrep SA, este găina cu ouă de aur a primarului din Vișeu de Sus, Vasile Vărzaru Coman (foto mic stânga, alături de Liviu Dragnea), retras din scriptele conducerii firmei după înrolarea în PSD și acapararea puterii administrative locale, dar nu înainte ca Agenția Națională de Integritate (ANI) să sesiseze în cazul său un conflict de interese administrativ și penal – sigur, asta e o “virgulă” de care niciun șef pesedist nu se-mpiedică și nu-i creează emoții, deci viața de primar merge înainte. Acum, firma este condusă de executivul Mihai Boga.

 

Dimex 2000 Company este sereleul înregistrat în satul bistrițean Rebrișoara, controlat de Ioan Scurtu (foto mic dreapta, alături de Gabriel Zetea), condamnat de și el de instanţa supremă la 2 ani de închisoare cu suspendare, pentru „cumpărare de influenţă”, în dosarul fostei şefe a Parchetului din Năsăud, Adriana Veturia Moldovan. Firma a luat cașcavalul și pentru un alt lot mare de lucrări de reabilitare din cele licitate de CJ Maramureș, la începutul acestui an: sectorul de drum județean de la limita cu județul Sălaj, care trece prin Baba, Drăghia, Coroieni, Vălenii Lăpușului, Răzoare, Târgu Lăpuș (intersecția cu DN 18B), Dămăcușeni și Rogoz (intersecția cu DJ 171).

 

Pentru cei 27,4 kilometri de drum, pe care trebuie să-i finalizeze în 540 de zile, Dimex (liderul asocierii câștigătoare, în acest caz), împreună cu asociatul Explan SRL (firmă cu care este asociat și în lucrarea al cărei contract l-a semnat acum) și cu cei 7 (șapte!) subcontractanți, va încasa 68.366.775,17 lei + TVA (banii fiind decontați din bugetul Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL) I.

 

În fine, asociatul Explan SRL, o firmă din Cluj-Napoca controlată de Petru Ciufudean, va răspunde de partea de proiectare – este firma înregimentată pentru acest tip de lucrare de specialitate în armata de aliați ai lui Scurtu (Dimex 2000), spuneam, inclusiv în lucrarea pentru tronsonul de drum județean din Țara Lăpușului.

 

Ce se face

 

Tronsonul care trebuie reabilitat în următorii 2 ani face legătura cu DN18 și este situat de-a lungul râului Ruscova. În afara refacerii drumului, lucrările vizează lucrări de terasamente, amenajarea staţiilor de autobuz (nu “autobus” – subliniere pentru cei de la CJ Maramureș plătiți din bani publici pentru a comunica, deși au stat la școală în ultima bancă: scrieți corect în limba română, măcar atât), refacerea acostamentelor, stabilizarea zonelor cu cedări de fundaţie, amenajarea drumurilor laterale cu un sistem rutier elastic.

 

De asemenea este prevăzută reabilitarea a patru poduri (cu lungimi cuprinse între 8 metri și 18 metri), consolidarea terasamentelor şi taluzurilor, precum și podeţele de rigoare.

 

Cătălin VISCHI

 



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

2 COMENTARII

    • Pot să estimez doar că e d-na Claudia Breban (că era de față la semnarea contractului), pentru că ăștia de la instituția lui Zetea nu sunt foarte transparenți decât cu promovarea imaginii Întâistătătorului din satul Viile Apei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here