REZULTAT – În urma concertului caritabil din Baia Mare, 100 de ore de terapie dăruite copiilor autiști

1
192

„AM UN PRIETEN AUTIST”. Marți, 2 aprilie, Teatrul de Păpuși din Baia Mare a fost gazda Concertului caritabil și de conștientizare a autismului „Am un prieten Autist”. Evenimentul a fost organizat de Asociația pentru Autism „Magia Unicornilor” în sprijinul celor peste 40 de copii neuro-diverși pe care-i ocrotește, chiar de Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului.

 

Aflat la prima ediție, evenimentul a adus în prim-planul publicului un clip video cu și despre copiii autiști pe care-i protejează organizatorii. Filmul educațional a demonstrat pentru a câta oară că autismul nu este o dizabilitate, ci o nouă abilitate, o nouă manieră de a primi și de a înțelege lumea înconjurătoare.

 

Răzvan Dan Dragu, președintele Asociației pentru Autism Magia Unicornilor: „În lipsa informațiilor, există foarte multă prejudecată. Am încercat să aducem informație, astfel încât copiii autiști și tinerii autiști să fie mult mai ușor acceptați și integrați în tot ce înseamnă instituții de învățământ, colectivități, comunități. Și ne-am expus copiii prin acest videoclip educațional, conștienți de faptul că ei pot cel mai bine demonstra că autismul nu este o boală, că nu e contagios, că nu e mortal și nu se ia. E doar o construcție diferită a creierului. Prin acest videoclip demonstrăm că autiștii au vise, au preferințe și iubesc cu tot sufletul pe cei care se lasă iubiți. Doar că acești copii au nevoie de un plus de sprijin pentru a deveni adulți funcționali pe de-antregul. Prin terapie, toleranță și incluziune.”

 

Evenimentul a unit sufletele celor prezenți prin muzica artiștilor Florin Ștefan, Petru Damșa, Blues Lovers, precum și a copiilor de la Grup Lira Maramureș și BiAcademy Music School. Iar Marilea Florescu, prezentatorul evenimentului caritabil și un mare iubitor de muzică de calitate, a reușit să coaguleze armonios toate momentele artistice, prin cuvinte calde și încurajatoare.

 

Prof. Petru Damșa: „Orice ieșire pe scenă este binevenită, mai ales pentru asemenea cauze. Întotdeauna vom răspunde cu plăcere la astfel de solicitări. Copiii pe care-i îndrum nu este niciunul elev la vreo școală de muzică sau arte, dar au muzica în sânge și sunt mândru că le sunt profesor.”

 

Monica Duma, solist Blues Band: „Sunt foarte bucuroasă pentru această invitație la un concert caritabil și pentru conștientizarea autismului în România. Este un subiect foarte delicat, de aceea am cântat cu drag și cu dragoste la acest eveniment.”

 

Florin Ștefan: „Am spus DA imediat ce ni s-a propus să ne alăturăm acestui proiect. Abia așteptam să-mi văd elevii de la Grup Lira pe scenă, pentru o cauză atât de nobilă. Și m-am bucurat enorm că prin muzica noastră am putut ajuta copiii autiști să se apropie mai mult de ceea ce considerăm noi, neuro-tipicii, a fi normal în societate.”

 

Doina Ferenț, membru Asociația pentru Autism Magia Unicornilor: „A fost o provocare nouă pentru noi. Este primul concert caritabil pe care l-am organizat. De aceea, am avut emoții că nu vom reuși să transmitem clar și cuprinzător mesajul pe care ni l-am propus. Dar ne-am înșelat. Băimărenii sunt însetați de cultură, de muzică și de căldură sufletească și ne bucurăm nespus că am putut oferi un asemenea eveniment orașului nostru.”

 

Pentru cei peste 40 de copii din asociație – mulți dintre care nu-și permit terapiile zilnice -, publicul prezent în sală a donat echivalentul a 100 de ore de terapie! Iar asta nu poate însemna decât că băimărenii au suflet deosebit de mare și nu se feresc să sară în ajutorul celor care au atâta nevoie de sprijin.

 

Doina Ferenț, marketing/PR Asociația pentru Autism „Magia Unicornilor”



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here