RECUNOAȘTERE PROFESIONALĂ – Senatorul Cristian Niculescu-Țâgârlaș, ales în structura de conducere a Uniunii Naționale a Barourilor din România

3
638

ALEGERI UNBR. Cristian Niculescu-Țâgârlaș a fost ales în structura de conducere a Uniunii Naționale a Barourilor din România (UNBR), recunoașterea din partea colegilor care l-au susținut și votat reprezentând o certificare profesională, foarte importantă pentru el, după 23 de ani de avocatură.

 

Congresul Avocaților, desfășurat în 9 iunie 2023, și-a desemnat conducerea pentru un nou mandat de 4 ani. În fruntea avocaților a fost reales avocatul Traian Cornel Briciu, în calitate de Președinte al UNBR, din echipa de conducere mai făcând parte, ca vicepreședinți, avocații Ion Dragne și Daniel Fenechiu din Baroul București, Mihai Baco – decanul Baroului Alba, Sergiu Stănilă – decanul Baroului Timiș și Liviu Mihai – decanul Baroului Suceava.

 

În cadrul lucrărilor au fost mai fost aleși alți 9 avocați, ca membri ai Comisiei Permanente a UNBR pentru mandatul 2023-2027, specialiști respectați în domeniu, care împreună cu președintele și cei cinci vicepreședinți, vor asigura conducerea colectivă a entității asociative al avocaților din Romania.

 

Tot Congresul a avut sarcina de a alege și Consiliul UNBR pentru mandatul 2023- 2027, organism colectiv format din 110 membri. Din partea județului Maramureș au fost aleși avocații Florin Andreicuț – decanul Baroului Maramureș și Cristian Niculescu-Țâgârlaș – președintele Comisiei juridice de numiri, disciplină, imunităţi şi validări și membru al Comisiei pentru constituționalitate din Senatul României.

 

Le mulțumesc tuturor colegilor avocați care m-au susținut și votat pentru funcția de consilier în cadrul Uniunii Barourilor din România, colegilor din Baroul Maramureș și președintei Casei de Asigurari a Avocaților. Îi asigur pe toți că voi continua misiunea asumată de a crea legături mai puternice între Parlament și Uniunea Barourilor din România, asigurând astfel condiții prielnice pentru o mai bună legiferare, UNBR putând prin corpul de profesioniști pe care îl are la dispoziție să asigure expertiza necesară pentru îmbunătățirea legislației ce vizează activitatea justiției, a declarat avocatul  Cristian Niculescu-Țâgârlaș, membru al Consiliului UNBR și președinte al Comisiei juridice de numiri, disciplină, imunităţi şi validări a Senatului.

Biroul parlamentar al senatorului Cristian Niculescu-Țâgârlaș



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here