REACȚIE – Gheorghe Șimon: Adevărul despre gazoductul din Maramureșul istoric, fără patimi și fără a politiza ceea ce nu e cazul

0
2387
Gheorghe Șimon

GAZODUCTUL DIN MARAMUREȘUL ISTORIC. Fostul ministru al Economiei în Guvernul Tudose (2017-2018), deputatul de Maramureș Gheorghe Șimon (PSD) spune că proiectul realizării magistralei de gaz Sarasău – Sighetu Marmaţiei – Borşa, în lungime de 86 de kilometri, a fost discutat de foarte mulți, fiind o necesitate pentru locuitorii Maramureșului istoric, dar de demarat efectiv l-a demarat el.

 

Te doare când vezi mizerii…”

 

Nu fac din asta un titlu de laudă, pentru că am considerat mereu că este o obligație a mea, ca deputat de Maramureș, dar când vezi cum se laudă alții care nici măcar nu cunosc proiectul… Te doare când vezi asemenea mizerii. Deci nu sunt eu Mihai Viteazul, iar acest proiect nu este unul politic, nu este nici al PSD, nici al PNL, nefiind finanțat de Guvern, ci de compania Transgaz. Integral! După ce am fost numit ministru, una dintre primele decizii a fost să îl numesc la conducerea companiei din subordinea Ministerului Economiei, ca director general la Transgaz, pe Ioan Sterian. Începând din toamna lui 2017, împreună cu Sterian am gândit acest proiect și mi-a promis că-l duce la capăt. A fost o zbatere a mea de 18 luni. Acesta este adevărul. Pe marginea gazoductului din Maramureșul istoric pot să scriu o carte…, a precizat Gheorghe Șimon, pentru 2mnews.

 

 

Fostul ministru al Economiei a precizat că acest proiect este unul de alimentare, iar Guvernul vrea sa facă un program pe distribuție de gaz și extindere, despre care se poate vorbi doar după ce este construit gazoductul. “Greul va fi la distribuție, atunci poate demonstra Bogdan (n.red., președintele PNL Maramureș, Ionel Bogdan) dacă e tare pentru Maramureș sau nu”, spune Șimon.

 

“Pe Sterian l-am adus în Maramureș la trei ședințe ale Consiliului Județean, iar la cea de-a treia, consilierii liberali Ghiță Bârlea și Marinel Kovacs au spus că dacă reușesc să fac acest proiect îmi vor încrusta numele pe țeava de gaz. L-am dus pe directorul general de la Transgaz la două întâlniri cu primarii de pe traseul gazoductului și de-a lungul celor 18 luni de la deschiderea proiectului au venit la mine echipe de lucru ale Transgaz pe care le-am cazat și m-am ocupat de acei specialiști. Am grăbit acest proiect prin insistențe și rugăminți la prietenul meu Sterian, Leahu (n.red., Mihai Leontin Leahu, directorul Departamentului de Proiectare şi Cercetare al Transgaz), Tătaru (n.red., Ion Tătaru, directorul Departamentului Dezvoltare al Transgaz), oameni pe care liberalii care se laudă acum că fac proiectul nici nu îi cunosc. În timpul mandatului meu la Economie au fost rezolvate, încet, cu stăruință, proceduri la păduri, la agricultură, la parcurile naționale, la mediu, la cultură etc.

 

În minister, am lucrat proiectul cu secretarul general din acea vreme, Radu Chiurtu, și cu doamna Voicu (n.red., Victoria Alina Voicu, director al Direcției Juridice din Ministerul Economiei). Am lucrat la acest proiect cu cel puțin 50 de oameni din multe domenii, iar când au venit liberalii la guvernare proiectul era atât de înaintat, încât atunci când ministrul Virgil Popescu (n.red., actualul ministru al Economiei), pe care îl cunosc, a venit la Comisia pentru Politică Economică a Camerei Deputaților (n.red., prezidată și acum de Șimon) i-am dat notă de trecere (de trei ori), dar l-am rugat să nu îmi blocheze Hotărârea de Guvern privind gazoductul. Și a fost corect, nu a blocat-o. Ieri, după ședinta de Guvern, m-a sunat și mi-a zis că a trecut proiectul”, a mai precizat Șimon, pentru 2mnews.

 

Care este situația acum

 

Parlamentarul maramureșean a menționat că în acest moment este în derulare procedura pentru acordul de mediu, doar în urmă cu o săptămână fiind clarificate aspectele privind suprafețele de fond forestier afectate și urmează definitivarea memoriului de prezentare pentru etapa de încadrare.

 

Apoi, proiectul fiind situat în cea mai mare parte a sa în arii protejate (Parcul Natura 2000), se va solicita în mod cert și Raportul privind Impactul asupra Mediului (RIM). Deci încă mai este de lucru la proiect. A fost grăbită procedura cu Hotărârea de Guvern, tocmai pentru ca Transgaz să poată face caietul de sarcini pentru licitație și să rezolve în paralel Raportul privind Impactul asupra Mediului.

 

Vă reamintim că în septembrie 2019, directorul Departamentului de Proiectare şi Cercetare al Transgaz, Mihai Leontin Leahu, a făcut public faptul că Transgaz a decis să cuprindă gazoductul din Maramureșul istoric în planul de investiții al companiei, strategia fiind ca aceasta să se lege (prin Iacobeni – jud. Suceava) cu gazoductul Câmpulung Moldovenesc – Vatra Dornei. De asemenea, în şedinţa de Guvern de miercuri, 27 mai 2020, gazoductul din Maramureșul istoric a fost declarat proiect de importanţă naţională.

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here