„PROGRES” – Adrian Iencsi nu și-a reînnoit contractul cu CSM Sighetu Marmației și sighetenii l-au adus pe George Zima, fostul antrenor al retrogradatei în Liga a IV-a Sportul Șimleu Silvaniei

0
862
Adrian Iencsi, George Zima

VERDICT PREVIZIBIL. CSM Sighetu Marmației, echipă clasată în sezonul trecut pe locul 7 (din 10 echipe) în Seria a 10-a a Ligii a III-a, va avea antrenor nou în această ediție de campionat, după ce contractul lui Adrian Iencsi s-a încheiat în 30 iunie 2023 și nu a fost reînnoit (de altfel, plecarea lui Iencsi din Sighetu Marmației era iminentă, acesta negociind în ultima lună cu Unirea Dej și Unirea Alba Iulia – nicio negociere nu s-a concretizat). Iencsi a venit la CSM Sighetu Marmației în august 2022, semnând un contract valabil pentru un sezon (până în iunie 2023).

 

Clubul sighetean l-a adus ca antrenor principal pe orădeanul George Zima (33 de ani), cel care în sezonul recent încheiat a retrogradat în Liga a IV-a cu Sportul Șimleul Silvaniei (a preluat echipa pe ultimul loc, în acest an, la începutul play-out-ului, înlocuindu-l pe băimăreanul Dănuț Șomcherechi, dar nu a reușit să o salveze de la retrogradare).

 

De-a lungul carierei, Zima a antrenat Energeticianul (actuala Viitorul Pandurii, în 2018), Sportul Șimleu Silvaniei (iulie 2019 – mai 2021), SCM Zalău (mai – octombrie 2021), Luceafărul Oradea (ianuarie – iunie 2022), Jiul Petroșani (iulie – decembrie 2022), Sportul Șimleu Silvaniei (aprilie-iunie 2023).

 

CSM Sighetu Marmației se va reuni în 10 iulie pe Stadionul „Solovan” și va merge într-un cantonament la Ocna Șugatag, care se va suprapune cu cel al viitoarei colege de serie, Minaur Baia Mare (retrogradată în Liga a III-a), cu care a prefectat două partide de pregătire.

 

Andrei TUDORAN



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here