INTERVENȚII. La sfârșitul lunii aprilie 2023, în cadrul Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare (SJUBM) s-au efectuat trei intervenții complexe de endoprotezare aortică – EVAR (reparare endovasculară a unor anevrisme aortice abdominale). Este vorba despre trei anevrisme de mari dimensiuni, cu iminență de ruptură, complicații verosimil fatale pentru pacienți.
Toate cele trei proceduri au decurs fără complicații, reușindu-se sigilarea completă a anevrismelor. De asemenea, toate procedurile s-au efectuat în anestezie locală, cu pacientul treaz, iar hemostaza s-a efectuat percutan cu succes în 8 din 9 aborduri arteriale (un singur abord arterial necesitând sutură secundară chirurgicală). Procedurile au decurs fără complicații, evoluția postoperatorie a fost favorabilă, pacienții fiind mobilizați repede și externați după cateva zile.
![]() |
Până în prezent, în cadul SJUBM s-au efectuat cu succes 25 cazuri EVAR.
Mă bucur că reușim să realizăm intervenții medicale complexe în cadrul Spitalului Județean de Urgență Baia Mare. Creșterea calității actului medical în spitalul nostru reprezintă un obiectiv important pentru echipa de conducere, deoarece ne dorim ca pacienții să beneficieze de cele mai bune servicii medicale în cadrul SJUBM.
George Alexandru Oros, manager Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare
ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.